Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

O comisie va analiza comportamentul elevilor care au mers în excursie, inclusiv al adolescentei care a reclamat violul profesorului de sport.

"Un prim pas în cazul Jean Monnet vizează analiza modului în care a fost organizată excursia. Analiza va fi organizată de către o comisie internă desemnată de conducerea şcolii. După aceea comisia va analiza dacă a fost încălcat regulamentul şcolar", a declarat, pentru MEDIAFAX, inspectorul general al Capitalei, prof. Cristian Alexandrescu.

O altă anchetă va viza conduita profesorilor care au participat la excursie.

"În cazul în care ancheta va dovedi că a fost încălcat regulamentul şcolar, iar conduita elevilor nu corespunde acestuia, liceenii pot fi sancţionaţi. Sigur că din această categorie face parte şi eleva a cărei familie a reclamat atitudinea profesorului de sport. În cazul în care se va dovedi că ea nu a avut un comportament care să se încadreze în regulamentul şcolar atunci ar putea fi sancţionată. Este vorba despre un comportament decent, dacă au fumat, dacă au consumat băuturi alcoolice şi multe alte aspecte prevăzute de regulamentul şcolar", a spus inspectorul

Integral pe Cancan