Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Am învăţat la şcoală că ţara noastră este una dintre cele mai frumoase, cu peisaje nemaiîntâlnite şi bogăţii variate. Începusem să mă îndoiesc de toate lucrurile acestea în ultima vreme şi parcă nu mai îmi venea să spun, fără umbră de îndoială, cât de mândră mă face faptul că sunt româncă. Asta până când am ajuns pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din România, care şerpuieşte pe culmile munţilor până la nori şi uneori chiar dincolo de ei. Este uimitor cum în câteva minute îţi poţi schimba percepţia despre ce înseamnă cu adevărat frumos.

Şoseaua Transalpina traversează Munţii Parâng şi se întinde de la Novaci până la Jina Sălişte, însă partea cu adevărat încântătoare este de la Rânca până la Obârşia Lotrului. Ai crede că numai cu tehnologia de astăzi se poate face un drum care taie crestele munţilor la peste 2.000 de metri altitudine pe o distanţă de aproape 30 de kilometri. De aceea nu poţi să nu rămâi mut de uimire când afli că Transalpina nu este doar cea mai înaltă şosea din Carpaţi, ci şi cea mai veche. Veche de 2.000 de ani. A fost construită de armatele romane în drum spre Sarmizegetusa şi abia după anul 1930 a fost pavată cu piatră. În timpul celui de-al doilea război mondial, nemţii au reabilitat întregul traseu, după care a fost, din nou, dat uitării. Zeci de ani, doar cei care au iubit cu adevărat muntele, puţini la număr, au mai ştiut că în România există o şosea care duce spre locuri de o frumuseţe ireală. Abia anul trecut au început să apară din nou poveşti despre Transalpina şi totodată au fost demarate şi lucrările de asfaltare a drumului. În present, 115 din cei 120 de kilometri cât măsoară şoseaua sunt deja asfaltaţi.

Prima parte a traseului care începe din localitatea Novaci pare destul de obişnuită. Drumul şerpuieşte prin pădurea de brazi, care, la un moment dat, începe să se rărească. În scurt timp, copacii dispar cu totul, văile încep să devină mai adânci şi mai abrupte, iar crestele munţilor, mai semeţe. Primul popas este staţiunea Rânca, aşezată pe pantele muntelui, la 1.650 de metri altitudine. De aici, sălbăticia îşi intră în drepturi, acompaniată doar de adierea vântului.




Integral pe Jurnalul Național