Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Fostul ministru al Turismului Mircea Titus Dobre (Pro România) pune sub semnul întrebării selecția hotelurilor de pe litoral pentru cei plasați în carantină, întrebând de ce nu sunt folosite toate unitățile de cazare deținute de statul român. Fostul ministru cere Executivului să vină urgent cu explicații, spunând: „Dacă banii din bugetul statului se vor folosi în continuare pentru a umple buzunarele clientelei politice, în plină criză, noi toți vom avea de suferit mult mai mult decât ne putem aștepta, în cel mai negru scenariu”

Postarea lui Dobre integral:

Cine face afaceri cu pandemia, în #România ???

Guvernul se împiedică în decizii, dar probabil nu are timp să conceapă un plan bun de acțiune, pentru că e mult mai solicitant planul pentru salvarea unor afaceri privilegiate. Ce altceva am putea înțelege din următoarea situație: peste 60.000 de români s-au întors în țară, dar numai pentru cei 1.500 care au aterizat sau vor ateriza în perioada următoare pe aeroportul #MihailKogălniceanu, de la Constanța, s-a oferit cazare în unele hoteluri de pe #Litoral. Doar unele hoteluri! Pe ce criterii au fost alese hotelurile? În baza căror acte normative?

Statul român oferă 230 de lei pentru cazare și 70 de lei pentru trei mese pe zi, de persoană. Iată cum hotelurile alese pentru carantină vor încasa 300 de lei pe zi, pentru fiecare persoană cazată în carantină, timp de 14 zile, nu doar în extrasezon, ci și într-o perioadă în care celelalte hoteluri sunt închise. Dacă vor fi cazate două persoane într-o cameră, hotelurile alese pentru carantină vor încasa 600 de lei pe zi pentru o cameră.

Foarte bună afacere! De ce nu a explicat nimeni pe ce criterii au fost alese hotelurile de pe Litoral pentru 1.500 de români repatriați, care nu sunt din județul Constanța, ci din toate zonele țării? De ce a trebuit să aterizeze DOAR pe aeroportul Kogălniecanu și nu la #București, la #Cluj, la #Iași, la #Timișoara, la #Oradea, la #Craiova sau pe orice alt aeroport, pentru a fi cazați la hotelurile de acolo? Nici măcar nu se poate spune că aeroportul de la Constanța e unul mare sau măcar mediu.

De ce se folosește doar #SanatoriulTechirghiol? De ce nu sunt folosite toate unitățile de cazare deținute de statul român? De ce nu sunt împărțiți pacienții pe mai multe județe și trebuie sufocat județul #Constanța?

Exemple:

Societatea de Tratament Balnear si Recuperare a Capacitatii de Munca S.A. deține hotelurile:

#HotelCeres *** – Statiunea Baile 1 Mai (Judetul Bihor) – 460 locuri cazare
De la aeroportul din Oradea sunt doar 16 km.

#HotelSilvana ** – Statiunea #Buzias (Judetul #Timis) – 200 locuri
De la aeroportul din #Timisoara sunt doar 44 km.

Dacă trebuie să aterizeze în județul Constanța de ce NU se folosesc hotelurile de mai jos?

Ministerul Justiției deține unitatea de cazare #Flamingo din Eforie – 360 locuri
Ministerul Afacerilor Interne – #HotelMeridian (Mamaia) – 640 locuri
Ministerul Afacerilor Interne – #HotelDiana (Saturn) – 434 locuri
Regia Autonoma „Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat” – #ComplexDoina(Neptun) – 450 locuri
#SanatoriulBalnearMangalia – 200 locuri.

Cerem Executivului să vină urgent cu explicații! Dacă banii din bugetul statului se vor folosi în continuare pentru a umple buzunarele clientelei politice, în plină criză, noi toți vom avea de suferit mult mai mult decât ne putem aștepta, în cel mai negru scenariu.

#PRORomania #Romania #Mangalia #MirceaDobre

Integral pe Cotidianul