Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Am trăit senzaţia unei nedorite întoarceri în timp. Parcă eram în seara zilei de 25 decembrie 1989, atunci când crainicii şi redactorii de la Ştirile Televiziunii Române ne tot anunţau iminenţa difuzării procesului “Dictatorului şi a sinistrei lui soţii”. Minutele treceau, treceau şi orele şi nu se întâmpla nimic. A intervenit, pe neaşteptate, un moment- cheie. Cel în care a răbufnit Victor Ionescu. Un autentic om de ştiri. Care a atras atenţia noilor autorităţi să nu reintroducă cenzura. Primul semn că ceva nu era tocmai ok.

Cu procesul, cu execuţia, cu filmul. În fine, atunci când filmul a intrat pe post, figurile avocaţilor, procurorilor, judecătorilor, erau invizibile. Ni s-a spus că decizia a fost luată pentru a se asigura protecţia personală a respectivilor. Încă era la mare preţ povestea cu teroriştii pe care nici până azi nu i-a văzut nimeni. Însă, am putut să îi vedem în voie pe noii veniţi. Pe Măgureanu, pe Gelu Voican Voiculescu. Sunt convins că atunci, în seara respectivă, s-a negociat puternic ce şi cât „se dă” din proces. Cât din execuţie.

Spun că sâmbătă seara am avut senzaţia că ne-am întors în timp nu fiindcă la TVR se difuza un documentar cu Revoluţia Română. Ci pentru că şi de data asta cred că s-a negociat la sânge Ordonanţa militară care înăspreşte regulile de care populaţia ar trebui să ţină seama în zilele ce vin.

Integral pe Adevărul