Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Se va încheia odată şi pandemia asta. Atunci, cum ne vom referi la ceea ce trăim acum? Ca la un blestem de proporţii bibilice trimis asupra umanitaţii ca avanpremieră a Apocalipsei? Ca un eveniment funest, dar ineluctabil doarece “aşa a fost dat să fie”? Vom ridica oare din umeri şi vom spune “asta a fost, nu avem ce face decât să mergem mai departe”, încercând să uităm cât mai rapid suferinţa într-un exerciţiu colectiv de redempţiune?

Sau, greu de crezut, dar poate util pentru supravieţuirea generaţiilor viitoare, se vor căuta explicaţiile stăruinţei cu care liderii politici ai acestei generaţii. Având la dispoziţie toate semnalele de alarmă imaginabile, au ales să le ignore deoarece, fireşte, altele erau priorităţile pe lista lor mereu focusată pe singurul obiectiv care i-a pasionat cu adevărat: câştigarea unui nou mandat. S-au comportat de parcă o întreagă generaţie a celor care ne conduc ar fi fost lovită brusc de efectul Dunninger-Kruger, fenomen al superiorităţii iluzorii formalizat într-un studiu apărut în 1999 şi pe care înţelepciunea din spaţiul carpato-danubiano-pontic l-a cunoscut din străbuni, tradus în formul “las’că ştim noi mai bine”.

Integral pe Adevărul