Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Proprietarii din străinătate îşi obligă filialele din România să le plătească diverse servicii şi să le cumpere produse specifice la preţuri mult mai mari decât cele practicate pe piaţa locală. Pe lângă profiturile pe care firmele străine le obţin cu ajutorul filialelor din România, multinaţionalele scot bani de la aceste subsidiare şi prin alte metode, practicând preţuri de transfer care de cele mai multe ori sunt extrem de mari. Jurnalul vă propune, în continuare, devoalarea câtorva dintre metodele cele mai intens folosite de către firmele străine pentru a-şi stoarce practic de bani filialele locale din România.

Nu întâmplător, Fiscul are cel mai mult de furcă atunci când controlează activitatea multinaţionalelor, din cauza preţurilor practicate de acestea în relaţia cu subsidiarele („fiicele”) din România, numite „preţuri de transfer”.

Iată, aşadar, principalele metode prin care multinaţionalele storc bani şi profituri din România:

1. Împrumut în locul participaţiei la capital. Nu întotdeauna investiţia străină înseamnă aport la capitalul de pornire al filialei locale. Dimpotrivă, în foarte multe cazuri, banii respectivi sunt de fapt un împrumut purtător de dobândă. O astfel de practică are numai avantaje pentru investitorul străin (de exemplu, el percepe dobândă periodică, neparticipând la eventualele pierderi), în timp ce pentru filiala locală nu există niciun avantaj în afara finanţării iniţiale.

2. Redevenţa pentru brand. Companiile care se bucură de o anumită notorietate pe plan internaţional se consideră îndreptăţite să perceapă o taxă anuală filialelor locale (din România şi nu numai). Este ca un fel de plată în semn de mulţumire a „fiicei“ din România pentru onoarea de a face parte din familia respectivului brand. Şi, pentru că astfel de „mulţumiri“ nu pot fi măsurate după vreun standard, suma percepută ca redevenţă pentru brand poate fi oricât de mare.

Integral pe Jurnalul Național