Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Cine nu propune creşteri de taxe la alegerile din acest an e fie un impostor, fie un mincinos. Comisia Europeană a updatat pe 17 decembrie sondajul EU-SILC care calculează, între altele, coeficientul GINI (proporţia dintre venitul populaţiei celei mai bogate şi a celei mai sărace dintr-o populaţie). România şi Bulgaria ies din nou în vîrful clasamentului drept ţările cu cea mai mare disproprorţie dintre veniturile bogaţilor şi săracilor din Europa. Numai ţări în curs de aderare ca Serbia şi Turcia mai au asemenea cifre.

Altfel, din Europa de Est, Cehia şi Slovenia se apropie de performanţe de tip scandinav (coeficientul e sub 30 la sută - Norvegia, ţară asociată, dă exemplul cu 24%), media europeană e 30, iar noi suntem la 35 (coeficient zero ar fi atunci când veniturile ar fi complet egale). E impresionant că Estonia, cea mai liberală economie din Europa, condusă practic numai de liberali în diverse coaliţii şi inventatoarea cotei unice, a reuşit să se apropie de media europeană, iar noi nu.

Mai clar, cei 20 la sută din vîrful piramidei de venituri cîştigă de vreo şapte ori mai mult decît cei 20 la sută de la bază. De asta sunt străzile pline de Porsche Cayenne şi BMW, iar educaţia în rural produce mai ales analfabeţi funcţionali şi dropouts, de asta înfloresc spitalele private, iar la cele de stat nu sunt bani de hîrtie igienică şi antiseptice de calitate. Discuţia jalnică despre pensii, ca atare, se învîrte în cerc.

Integral pe Adevărul