Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Se pare că aplicația Whatsapp nu mai este un loc atât de sigur, astfel că pentru unele persoane va deveni interzisă. Motivele sunt strict legate de securitatea utilizatorilor și a conversațiilor care au loc prin intermediul aplicației. Sunt vizați mii de utilizatori.

Astfel, responsabilii Naţiunilor Unite nu mai trebuie să comunice prin WhatsApp din motive de securitate, a declarat joi un purtător de cuvânt al ONU, în timp ce experţi ai acestei instituţii internaţionale suspectează Arabia Saudită că ar fi piratat telefonul lui Jeff Bezos, patronul Amazon, prin această mesagerie online, informează Reuters, citată de agerpres.

Potrivit unui raport publicat miercuri de doi experţi ai Naţiunilor Unite, care solicită o „anchetă imediată”, există semne privind o „posibilă implicare” a prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, în piratarea telefonului lui Jeff Bezos.

Solicitat să spună dacă secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a comunicat cu Mohammad bin Salman sau cu lideri ai altor ţări prin WhatsApp, purtătorul de cuvânt al Naţiunilor Unite, Farhan Haq a răspuns joi:” Principalii responsabili ai ONU au primit instrucţiuni să nu utilizeze WhatsApp, întrucât acesta nu este considerat un mijloc sigur” de comunicare.

Integral pe Capital