Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Toată lumea vorbește despre fierberea din toate cotloanele PSD. Se fac tot felul de calcule, planuri de alianțe măcar provizorii, se negociază om la om cu cei care ar putea ajuta partidul la moțiunea de cenzură. 10 voturi, în prezent lipsă, ar fi marja de siguranță care le-ar asigura social-democraților o victorie împotriva actualului guvern. Se caută oameni inclusiv de la minorități sau independenți, despre care se știe că mai mereu sunt dispuși să dea o mână de ajutor la astfel de jocuri politice.

Opiniile despre rezultate sunt împărțite, constată NAȚIONAL. USR susține că moțiunea nu va trece, PNL declară că PSD fie nu va strânge numărul necesar de voturi, fie vor lipsi parlamentari de la ședință exact cât să se piardă la mustață. PMP, ca întotdeauna, merge pe mâna PNL, UDMR este de partea PSD, Ponta și-a descoperit orgolii noi, iar ALDE are probleme cu cei care pleacă din partid, fiind la un pas de a-și pierde reprezentarea parlamentară.

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a devoalat marți seara, în cadrul unei emisiuni televizate, care va fi poziția partidului său în privința moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban, anunță EVENIMENTUL ZILEI. El a spus că formațiunea politică pe care o conduce, susține alegerea primarilor în două tururi, motiv pentru care nu va vota moțiunea.

„Această decizie de asumare a răspunderii în Parlament pe care a luat-o primul-ministru este, de fapt, o provocare deschisă la adresa PSD. De ce? PSD nu are alternativă, adică trebuie să depună o moțiune de cenzură. (…) Cu toate că, evident, căderea Guvernului deschide calea spre anticipate. I-am spus domnului Ciolacu, în discuția pe care am avut-o ieri (n.r. luni), că noi susținem această formulă de alegere a primarilor în două tururi. De aceea nu o să votăm moțiunea“.

Președintele Pro România, Victor Ponta, spune că, în opinia sa, PNL nu și-a dorit de fapt alegeri locale în 2 tururi de scrutin, deoarece această modificare electorală prin asumarea răspunderii riscă să fie blocată de Curtea Constituțională. Victor Ponta spune că moțiunea de cenzură pe care o va depune PSD, după ce Guvernul Orban își asumă răspunderea pe proiectul alegerilor locale în 2 tururi, nu va trece, dar acest lucru nu înseamnă că România chiar va avea astfel de alegeri, anunță DIGI24.

USR, care în discursul public susține că dorește organizarea cât mai iute a alegerilor parlamentare anticipate, în fapt nu pune umărul la crearea premiselor pentru acest obiectiv, constată COTIDIANUL. „Nici măcar în glumă nu se poate pune problema ca parlamentarii USR să voteze moțiunea de cenzură, pentru că alegerea primarilor în două tururi reprezintă «prioritatea zero pentru democrația din România»”, a declarat, ieri, liderul USR, Dan Barna.

Acesta este de părere că moțiunea de cenzură inițiată de PSD și susținută de UDMR nu va trece „pentru că jumătate din parlamentarii PSD nu vor mai prinde un nou mandat și nu vor vota să deschidă ușa pentru anticipate, ca să plece acasă mai devreme”.

Liderii Pro România și USR au un obiectiv comun de ultim moment. Cele două partide nu susțin moțiunea de cenzură pe care Partidul Social Democrat o va iniția, ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe modificarea legii electorale referitoare la revenirea alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Astfel, PSD, împreună cu UDMR, mai au nevoie de cel puțin cinci parlamentari care să le susțină demersul, constată JURNALUL NAȚIONAL.

În aceste condiții singurul aliat al PSD rămâne UDMR, constată ANTENA3. Președintele UDMR, Kelemn Hunor, este încrezător că moțiunea ar trebui să treacă fără nicio problemă, subliind că cei din USR ar trebui să voteze demiterea Guvernului Orban dacă își doresc anticipate. „Vom încerca să blocăm proiectul de lege prin votarea moţiunii de cenzură. Cine nu e de acord e obligat să voteze moţiunea. Sper să treacă. E singurul instrument de a împiedica adoptarea legii. Moțiunea ar trebui să treacă fără nicio problemă“.

Un scrutin în două tururi ar însemna o ghilotină politică pentru PSD, anunță ADEVĂRUL. Social-democraţii şi-ar putea înjumătăţi numărul de primari, dacă se trece la alegeri locale în două tururi. Mai exact, PSD ar putea pierde 800 de aleşi. Şi UDMR va fi afectată profund de schimbarea sistemului electoral - pierderi de 20% în teritoriu. Marele câştigător ar fi PNL, în timp ce USR-PLUS ar spera măcar la câteva zeci de primării, potrivit unor calcule făcute de partide.

Pe CHESTIONARUL ZIARE.RO vă invităm să vă spuneți opinia: Cum credeți că ar trebui să se desfășoare alegerea primarilor? Un  singur tur de scrutin, cum este în prezent, sau legislația trebuie modificată pentru revenirea la alegerile în două tururi  de scrutin?