Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Mihai Fifor și Răzvan Cuc, audiați la DNA Timișoara în dosarul șpăgilor de la PSD Arad. Fostul ministru de Interne Mihai Fifor a fost audiat la DNA Timișoara, în calitate de martor, în dosarul șpăgilor încasate la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP). La audieri este așteptat astăzi și fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc. UPDATE 10.35 - Fostul ministru de Interne, Mihai Fifor, a declarat vineri, la sediul DNA Timișoara că sprijină activitatea instituțiilor abilitate să facă lumină în acest caz. „E important să se finalizeze și să se ducă la sfârșit acest caz”, a spus Mihai Fifor la ieșirea de la audieri. La sediul DNA Timişoara este aşteptat şi fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc. DNA a anunţat oficial, marţi, infracţiunile de care sunt acuzaţi cei vizaţi în dosarul de corupţie de la DRDP Timişoara, dar şi modul cu se desfăşura activitatea infracţională. Infracţiunile se derulau sub protecţia conducerii instituţiei, contra unor sume lunare de bani, iar angajările se făceau pe linie de partid, tot în schimbul banilor. „Şefii din cadrul D.R.D.P Timişoara sau în alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută”, au precizat procurorii. UPDATE 09.50 - Fostul ministru de Interne Mihai Fifor a ajuns la DNA. Acesta a declarat că are calitatea de martor în dosarul șpăgilor de la Arad și că va oferi mai multe detalii la ieșirea de la audieri. Fostul ministru de Interne, Mihai Fifor, și fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, au fost citați vineri la audieri la DNA Timișoara pentru a fi audiați în calitate de martori în dosarul șpăgilor încasate la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara. Mihai Fifor și Răzvan Cuc sunt așteptați la DNA Timișoara pentru audieri în dosarul șpăgilor în vamă.

Mihai Fifor și Răzvan Cuc vor fi audiați la DNA Timișoara.

Cei doi foști miniștri au calitatea de martori.

Procurorii vor să lămurească aspecte din interceptările făcute în dosar