Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Un studiu de marketing cu două componente de analiză, realizat de Teatrul Național I.L. Caragiale în perioada 13 mai – 30 octombrie 2019, arată faptul că instituția situată la Km 0 al Bucureștiului se află pe primul loc în topul preferințelor publicului rezident în capitală și nu numai.
Prima componentă a studiului comandat de TNB se bazează pe analiza publicului care a mers cel puțin o dată la TNB în ultimul an, intervievat, parțial, prin intermediul unei platforme performante on-line, prietenoasă și ușor de completat, programată de compania Novel Research și afișată pe website-ul www.tnb.ro (eșantion de 601 respondenți, din care 243 au completat chestionarul on-line).
A doua componentă a studiului a fost realizată pe baza analizei răspunsurilor unui eșantion de 800 respondenți-public general, cu vârste între 18-64 ani, rezident în Municipiul București.
Studiul arată faptul că cel mai mare procent din publicul rezident în București, din segmentul de vârstă precizat, este reprezentat de spectatorii TNB - 45%. Publicul altor instituții teatrale din București este reprezentat de doar 13 % dintre respondenți, 6% fiind public neinteresat direct de teatru.
Rezultatele studiului ne oferă un profil general al publicul TNB - un public foarte activ din punct de vedere cultural, cu circa 6 din 10 spectatori care au frecventat, în ultimul an, mai mult de 6 evenimente artistice diverse: spectacole de teatru, muzee, expoziții, filme, concerte.



Integral pe România Liberă