Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

După ce au votat abrogarea recursului compensatoriu, social-democraților le-a ajuns cuțitul la os și caută să dea lovitura Guvernului PNL, înainte de locale și parlamentare. PSD pregătește, astfel, o strategie pentru a dărâma Executivul lui Orban.

Marcel Ciolacu, lider interimar al PSD, a anunțat, luni, condițiile în care social-democrații vor depune o moțiune de cenzură. Președintele Camerei Deputaților a declarat, citat de ROMÂNIA LIBERĂ, că atunci când PSD va constata că are majoritatea necesară pentru a da jos Guvernul Orban, atunci vor veni și cu o propunere pentru un nou executiv. Social-democrații sunt pregătiți să declanșeze un veritabil război politic în situația în care Guvernul își va asuma răspunderea pe modificarea legislației electorale, în sensul în care alegerea primarilor să aibă loc în două tururi, aspect recunoscut chiar de către președintele interimar al PSD.

PSD a pierdut alegerile europarlamentare și cele prezidențiale, dar i-a fost trântit și Guvernul Dăncilă. Acum, social democrații au ajuns în Opoziție, dar nu se gândesc să stea prea mult departe de butoane, constată CAPITAL. Noul șef al PSD, Marcel Ciolacu pune la cale o alianță șoc ce-i poate readuce pe social democrați în prim plan. Ciolacu a spus că relaţiile sale cu preşedintele Pro România, Victor Ponta, sunt „instituţionale” şi nu a exclus o alianţă între cele două partide. „Facem politică, întotdeauna sunt posibile alianţe, mai ales că sunt două partidele de stânga”, a spus Ciolacu, întrebat dacă este posibil ca PSD să facă o alianţă cu Pro România.

Până la o moțiune de cenzură, PSD s-a antrenat ieri în parlament cu o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, intitulată "Guvernare PNL, numele tău este austeritate" a fost iniţiată de 41 de senatori social-democraţi. Moțiunea a trecut cu 59 de voturi pentru și 56 împotrivă, respecriv două abțineri, anunță JURNALUL NAȚIONAL.

În moțiunea simplă depusă la Senat la adresa ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, PSD îl acuză pe ministru că a promovat o rectificare bugetară negativă și că a împrumutat România cu 3,4 miliarde de lei după doar două săptămâni de la preluarea mandatului. În urma succesului moțiunii PSD, parlamentarii partidului solicită demitrea ministrului Finanțelor, însă, subliniază ADEVĂRUL, premierul Ludovic Orban nu este obligat să o facă.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, îi cere premierului Ludovic Orban să îl revoce din funcţie pe ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, anunță EVENIMENTUL ZILEI. Potrivit acestuia, Cîţu este un ministru ''iresponsabil, care deja a făcut mult rău României'' şi ''trebuia oprit''. ''Premierul Orban ar trebui să îl revoce de urgenţă! Nu există altă soluţie!'', a spus Ciolacu. Imediat după adoptarea moțiunii simple prin care PSD i-a cerut demisia, Cîțu a anunțat că el nu va demisiona din funcție pentru că PSD nu a venit cu „argumente serioase” și că se va retrage din funcție doar dacă i-o cere partidul.

„E o motiune pentru declaratiile mele de acum 3 ani, nu pentru ce am facut la minister”, a zis Florin Citu, citat de ROMÂNIA LIBERĂ. „Motiunea de azi nu e despre mine, nu are legatura cu mine”, a continuat el, ministrul afirmand ca este „jalnic” ce face PSD si ca greselile le-au facut fosta guvernare condusa de Liviu Dragnea, Viorica Dancila, Darius Valcov si Eugen Teodorovici. „Ati fi vrut sa nu spun nimic despre dezastrul gasit la finante. Gata, s-a terminat si nu mai merge! Perioada in care furati nu mai merge!”, a zis Florin Cîțu.

Și premierul Ludovic Orban a dat de înțeles că nu îl va demite pe ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, după ce a trecut moțiunea simplă depusă de PSD împotriva acestuia, constată ANTENA3. „Voturile date de PSD la moțiunea simplă (n.r. împotriva lui Florin Cîțu) nu fac altceva decât să îi ridice un soclu domnului ministru al Finanțelor! În ceea ce mă privește, sunt foarte mulțumit de colaborarea cu acesta și sub nicio formă nu am de gând să iau o decizie legată de dânsul!' a spus Ludovic Orban.