Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Ion Ștefan și-a trecut în ultima declarație de avere afișată pe site-ul Guvernului o casă de 524 de metri pătrați, cumpărată în 1999, în Municipiul Focșani. Ministrul Dezvoltării nu a menționat în document casa de 910 metri pătrați care figura în precedenta declarație de avere din luna iunie, transmite Mediafax.

În declarația de avere completată pe 21 noiembrie este trecută o casă de 524 de metri pătrați, cumpărată în 1999 alături de soția sa. O altă casă de 130 de metri pătrați este deținută din 2013 de ministru, soția acestuia și de către părinți.

Ministrul Ion Ștefan a precizat, în ultima sa declarație de avere pusă pe site-ul Guvernului, că deține, împreună cu soția sa Mirela, două terenuri agricole de câte 9.000 și 11.117 de metri pătrați, cumpărate în 2003, respectiv 2000.

Totodată, familia are în proprietate patru terenuri intravilane care însumează 6.560 de metri pătrați. Două terenuri au fost cumpărate în 1999, unul în 1998 iar altul în 2013. De asemenea, Ion și Mirela Ștefan dețin, împreună cu Geta și Coman Ștefan, un teren intravilan de 600 de metri pătrați, cumpărat în anul 2013.

Ion Ștefan mai are 300.000 de euro într-un cont bancar deschis în 2019 la BRD.

Integral pe Digi24