Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care prevede modificarea legii vânătorii prin eliminarea cormoranului mare din anexa privind interzicerea vânătorii și includerea acestuia pe lista unde vânătoarea este permisă în anumite perioade, cu 60 de voturi "pentru" și 21 de voturi "împotrivă".
„Modificarea Legii nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic prin excluderea cormoranului mare din anexa nr. 2-faună sălbatică de interes vânătoresc la care vânarea este interzisă, precum și cuantumul despăgubirilor în cazul unor fapte ilicite și includerea cormoranului mare în anexa 1-faună sălbatică de interes vânătoresc la care vânarea este permisă, perioadele de vânare și cuantumul despăgubirilor în cazul unor fapte ilicite va permite vânarea cormoranului mare în România, crearea unui echilibru stabil între populațiile de cormorani mari aflate pe teritoriul său și sectorul pescăresc, astfel încât să se poată asigura protecția unei populații de cormoran mare, în deplin echilibru cu resursele acvatice vii și sustenabilitatea activităților productive din acvacultura românească”, prevede proiectul legislativ.
Integral pe Digi24
Te-ar mai putea interesa și...
ANAF scoate la licitaţii maşinile confiscate la preţuri de nimic: Un Audi A4, de la doar 845 de lei
10 decembrie 2019 9:31Românii au uitat să plătească 7 miliarde la bancă
10 decembrie 2019 9:03Principala problemă a firmelor din România! Mediul de afaceri a recunoscut! Piedică pentru desfăşurarea activităţii
9 decembrie 2019 18:46Vine criza economică?! BNR a anunțat ce ne așteaptă în anul care urmează
9 decembrie 2019 14:53E panică printre contribuabili! ANAF pune presiune pe final de an! Trebuie strânşi toţi banii
9 decembrie 2019 13:14Ziarele de astăzi
Mii de pensii vor fi anulate. Guvernul pregătește măcelul
Salariilor demnitarilor vor fi „înghețate”, măsură care va fi luată ori prin modificări aduse la Legea bugetului de stat, ori prin ordonanță de urgență. Prin acest demers, indemnizațiie demnitarilor nu vor mai crește...
Editorial
Guvernul Orban, gata să umple cu bani gropile lăsate de PSD
A trecut o lună de aparentă linişte, iar minele lăsate de PSD încep să explodeze, una câte una, în faţa guvernului "temporar" condus de Ludovic Orban. Acum vine rândul Sănătăţii, aşa cum era lesne de anticipat, pentru...