Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Reducerea impozitelor nu este soluţia la dificultăţile economice ale României, a declarat guvernatorul BNR.

Se vorbeşte în continuare despre micşorarea dărilor la stat, deşi suntem ţara cu cele mai mici venituri din impozite, a subliniat Mugur Isărescu.

Acesta susţine că adevărata problemă a economiei este birocraţia greoaie.

„Nu doar mărimea impozitelor contează, cum uneori se discută. Şi acum se mai vorbeşte de reducerea impozitării. Unde să le mai reduci, măi nene? Scuzaţi-mi exprimarea... Avem numai 26% din PIB venituri din impozite, cel mai mic nivel din toate ţările europene. Am ieşit din orice model european. Bineînţeles că pare cea mai simplă soluţie, dar eu cred că nu numai mărimea impozitelor contează, ci şi povara birocraţiei, domnia sau nu a legii, costurile pentru obţinerea de avize şi autorizaţii sau chestiunea contractuală.

Totul trebuie să plece de la disciplina de plăţi pe care o impun cei de la Finanţe. Mai este un aspect care, de multe ori, condiţionează calitatea instituţiilor: independenţa funcţionarilor. Doar o instituţie care ştie că profesionalismul şi binele public sunt adevăratele constrângeri ale funcţionarului, şi nu influenţa sau interesul cuiva, poate contribui la consolidarea climatului de afaceri”, a afirmat Isărescu.