Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Primul sistem Patriot care va fi livrat în România la finalul anului viitor este "în grafic şi chiar înaintea calendarului", susţin reprezentanţi ai companiei americane Raytheon.

Radarul, care face parte din sistemul ce va fi livrat în România, se află în fabrica Raytheon din Andover, la 40 de kilometri de Boston, şi trebuie să fie verificat mai întâi de către compania producătoare. Unul dintre teste vizează parametrii tehnici ai radarului, iar altul, rezistenţa acestuia la intemperii. După aceste teste, sistemul va trebui să primească aprobarea guvernului SUA, au spus, reprezentanţii companiei americane, în cadrul unei întâlniri cu jurnalişti români, în Andover, mai scrie Agerpres.

Odată adus în România, sistemul va deveni operaţional, proces care implică instruirea specialiştilor, cu sprijinul armatei SUA. "Sistemul Patriot pentru România este în grafic, de fapt, în anumite cazuri este puţin înaintea calendarului", afirmă vicepreşedintele Raytheon, Joseph DeAntona. Militarii români care urmează să opereze acest sistem sunt instruiţi de către experţi din ţări care deja au sisteme Patriot.

Integral pe România Liberă