Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Klaus Iohannis a mărturisit că, deși chiar el a învestit-o pe Viorica Dăncilă în funcția de premier, regretă această decizie și crede că evoluția acesteia este o mare dezamăgire.

"Nu am bănuit că este așa. Mi s-a prezentat o doamnă din PSD, care a fost zece ani eurparlamentar și am bănuit că acolo, la Bruxelles, a văzut cam cum funcționează o democrație, cum e în Europa, cu valorile europene. Nu am cunoscut-o înainte pe doamna Dăncilă. Recunosc că este o mega dezamăgire pentru mine această evoluție spre un prim-ministru antidemocratic care a guvernat împotriva românilor și acum se face că nu a fost acolo și că nu ea a fost vinovată. Asta mi se pare foarte ciudat.

Din acest punct de vedere, ca rezultat final, pot să spun că îmi pare rău. Însă, la momentul respectiv, haideți să ne amintim că a fost o majoritate puternică pesedistă în Parlament. PSD, împreună cu ALDE, au avut o majoritate care nu putea fi contestată. Eu am declarat cam din campania din 2014 că voi face altfel de politică, că voi respecta cutumele politice, voi respecta litera și spiritul Constituției. În situația în care o majoritate puternică a existat în Parlament și a propus un candidat care nu a avut probleme penale, nu a avut antecedente antidemocratice cunoscute mie, am considerat că această persoană poate fi desemantă. Nu am prevăzut evoluția ulterioară și cred că nimeni din România nu și-a imaginat că așa vor evolua lucrurile", a spus Klaus Iohannis în cadrul conferinței susținute în această seară la sediul PNL.