Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Pneumonia a ucis peste 800.000 de copii cu vârsta sub cinci ani anul trecut la nivel mondial - sau un copil la fiecare 39 de secunde -, mai mult decât orice altă maladie, în pofida faptului că este o boală curabilă şi mai ales prevenibilă, au anunţat marţi şase organizaţii internaţionale de sănătate şi de protecţie a copilului, între care şi Unicef, cu ocazia Zilei Mondiale a Luptei împotriva Pneumoniei, relatează AFP şi Reuters.

"Majoritatea acestor decese s-au produs în cazul copiilor sub doi ani, dintre care aproape 153.000 în prima lună de viaţă", au precizat organizaţiile într-un raport, lansând un apel la "acţiune globală" împotriva pneumoniei.

Această infecţie respiratorie acută, care afectează plămânii, poate fi cauzată de bacterii, virusuri sau ciuperci microscopice.

În cazul pneumoniei, alveolele plămânilor se umplu cu puroi şi lichid, ceea ce face respiraţia dureroasă şi limitează absorbţia de oxigen.

Integral pe Agerpres