Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Rata anuală a inflaţiei a coborât uşor la 3,4% în luna octombrie a acestui an, de la 3,5% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,16%, cele nealimentare cu 2,57%, iar preţul serviciilor a înregistrat un avans de 4,14%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează Agerpres.

"Preţurile de consum în luna octombrie 2019 comparativ cu luna octombrie 2018 au crescut cu 3,4%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,3%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2018 - octombrie 2019) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2017 - octombrie 2018), calculată pe baza IPC, este 3,7%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,8%", precizează INS.

Banca Naţională a României (BNR) a scăzut la 3,8% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,1% pentru finalul anului viitor, a anunţat, pe 8 noiembrie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a prezentat Raportul trimestrial asupra inflaţiei.

Integral pe Stiripesurse