„Cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul justiţiei, respectiv Ministerul Justiţiei, ca parte a autorităţii executive, şi autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, cerere formulată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii”, potrivit ordinii de zi a şedinţei de marţi afişată pe site-ul instituţiei.
Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, a precizat, pentru MEDIAFAX, că va fi prezentă, marţi, la Curtea Constituţională unde va fi dezbătut conflictul CSM - Ministerul Justiţiei. Birchall a mai subliniat că îşi va susţine punctul de vedere în cadrul dezbaterii.
Dezbaterea are loc după ce Lia Savonea, preşedintele CSM, a sesizat CCR cu un conflict între Consiliu şi acţiunile Anei Birchal - la acea vreme ministrul al Justiţiei.
Integral pe Gândul
Te-ar mai putea interesa și...
Neamţ: Fostul director al Hidrocentrale Bistriţa şi doi administratori de firmă, trimişi în judecată de DNA
12 decembrie 2019 17:15Judecătoarea care i-a eliberat pe șpăgarii de la Arad a opinat separat în luna mai pentru rejudecarea lui Dragnea
12 decembrie 2019 14:23Zece procurori vor prelua comanda la Parchetul General, DNA și DIICOT
12 decembrie 2019 12:40Senator ALDE, condamnat de ÎCCJ; prins băut la volan, a fugit de poliţişti şi s-a ascuns într-o curte
12 decembrie 2019 11:32Procurorul general, declarații de ultimă oră la CSM: Atacurile susținute demotivează colegii
12 decembrie 2019 10:41Ziarele de astăzi
Excluderi în USR noaptea, ca hoţii. Val de plecări din partid
USR riscă să se confrunte cu un adevărat val de plecări din partid iar președintel acestuia, Dan Barna, este din nou contestat, așa cum s-a întâmplat și după pierderea calificării în turul al doilea al alegerilor prezindiale....
Exclusiv Ziare.ro
Editorial
Jucătorul Iohannis, născut stea, apus speranță
Președintele Klaus Iohannis pare să nu mai vrea să stea pe bancă și să devină jucător. Conștient că i-au mai rămas doar cinci ani de concediu, iar după acest interval de timp va trebui să-și găsească o activitate, președintele...