Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Deşi suntem a două cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, după noi aflându-se doar Bulgaria, avem totuşi şi un motiv de bucurie. Nu ne putem lăuda cu mari averi personale, dar avem printre cele mai mici datorii. La o populaţie adultă de 15,5 milioane de persoane, fiecărui român îi revenea anul trecut o datorie de 2.564 dolari, în timp ce averea medie era de 19.246 dolari. Vestea şi mai bună este că dacă datoria se va păstra aproape constantă în 2019, în schimb averea ar urma să ajungă la 19.582 dolari.

O comparţie dintre un român şi un elveţian s-ar putea reduce la sitagma “sărac, dar liniştit”. Un român este de 11 ori mai sărac decât un elveţian, cel mai bogat locuitor al lumii, dar are şi datorii de 52 de ori mai mici decât acesta. Potrivit Raportului privind bogăţia la nivel mondial, publicat recent de Credit Suisse, locuitorii Ţării Cantoanelor aveau anul trecut o avere medie personală de 207.820 dolari, dar ea ar urma să se mărească consistent anul acesta, estimările indicând 227.891 dolari. Ei excelau însă şi la capitolul datorii, cu 132.433/persoană anul trecut, iar în 2019 ar urma să atingă suma de 146.624, tot cele mai mari din Europa.

Integral pe Jurnalul Național