Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că doreşte ca, împreună cu parlamentarii, să se stabilească pentru viitor un mod de reprezentare "constituţională şi eficientă" a României în plan european, indiferent cine va fi preşedinte şi cine prim-ministru, scrie Agerpres.

"Consider util pentru buna reprezentare a României ca cel care reprezintă România la nivel european, în funcţie, evident, de agenda reuniunii, să aibă un mandat de principiu din partea dvs, a Parlamentului României şi să prezinte în faţa dvs, atât înainte de Consiliu, cât şi după, temele principale şi care sunt deciziile care privesc ţara noastră", a declarat Ponta, în plenul Parlamentului.

Premierul a afirmat că ar fi eficient ca în toate temele care ţin de politica militară şi de securitate militară, precum şi de politica externă comună a UE reprezentarea României să fie făcută de către preşedinte. "De asemenea, consider şi vă propun, stimaţi deputaţi şi senatori, ca în toate probleme care ţin de activitatea economică, socială, fonduri europene, securitatea frontierelor, Guvernul şi primul-ministru să reprezinte interesele României pe plan european. Agenda Consiliului European din 28 iunie, agendă publică, prevede foarte clar că principalele discuţii se vor axa pe situaţia economică la nivelul UE, pe problema adoptării unui pact de creştere economică şi creare de locuri de muncă şi pe negocierile privind viitorul mecanism multianual financiar 2014-2020", a adăugat Ponta.

Primul ministru a spus că doreşte ca prin declaraţia sa să readucă cooperarea, colaborarea interinstituţională acolo unde Constituţia şi regulile democratice o aşază. "Aş dori ca împreună cu dvs să stabilim pentru viitor, indiferent cine va fi preşedintele României şi cine va fi primul-ministru, un mod de reprezentare constituţională şi eficientă a României pe plan european", a conchis şeful Executivului.

Integral pe România Liberă