Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Sărbătorile legale stabilite prin Codul Muncii vor deveni, obligatoriu, minivacanțe. Astfel, potrivit unei legi adoptate de Camera Deputaților, Guvernului i s-a impus să decreteze zile libere de legătură cu cele ale sărbătorilor, astfel încât acestea să se transforme în minivacanțe.

În funcție de zilele săptămânii în care vor pica sărbătorile legale, românii ar putea beneficia de șapte minivacanțe într-un an. Guvernul a fost obligat printr-o lege adoptată de Parlament să declare zilele libere care fac punte cu sărbătorile legale până cel mai târziu pe data de 15 ianuarie a fiecărui an. Pentru lunile rămase din 2019, ziua liberă va fi acordată vineri, 27 decembrie, având în vedere faptul că cele două zile de Crăciun, 25 și 26 decembrie, corespund zilelor de miercuri și joi.

Totodată, pentru luna ianuarie a anului 2020, ziua liberă va fi vineri, 3 ianuarie, în condițiile în care miercuri și joi, 1 și 2 ianuarie, sunt declarate zile de sărbători legale prin Codul Muncii. Perioada de recuperare pentru aceste zile libere urmează a fi stabilită în hotărârea de guvern care va institui zilele libere pentru minivacanțe. Din păcate, anul 2020 nu este unul foarte norocos pentru români, deoarece cele mai multe dintre sărbătorile legale declarate ca zile nelucrătoare sunt în zilele de vineri sau sâmbătă, neexistând, astfel, posibilitatea de stabilire a unor zile libere pentru minivacanțe.

Nici Sărbătorile Pascale nu creează posibilitatea unor zile libere în plus, având în vedere că nelucrătoare este declarată doar luni, 20 aprilie. În acest caz, Guvernul ar putea declara zi liberă vineri, 17 aprilie, pentru a crea o minivacanță.

Integral pe Naţional