Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Moneda naţională şi-a temperat scăderea în faţa euro, iar cotaţiile au intrat sub 4,36 lei/euro, însă Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă de 4,3585 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele 16 luni şi aproape de maximul istoric, de 4,3688 lei/euro.

O rată de schimb mai mare faţă de nivelul de joi a fost afişată de banca centrală la 30 iunie 2010, când referinţa a atins maximul istoric.

BNR a anunţat miercuri o paritate de 4,3460 lei/euro.

Leul a pierdut teren şi în raport cu moneda americană, iar referinţa a urcat 0,84 bani, de la 3,1542 lei/dolar la 3,1626 lei/dolar.

Pentru francul elveţian, cursul BNR a urcat cu 1,82 bani, de la 3,5698 lei/franc la 3,5880 lei/franc.

Leul s-a depreciat la începutul sesiunii interbancare de joi, afectat de scăderile de pe pieţele internaţionale, determinate de incertitudinile provocate de Grecia, iar cotaţiile au urcat peste 4,36 lei/euro în prima oră de tranzacţionare.




Integral pe Mediafax