Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Un liberal din Neamț îl acuză pe Alexandru Cumpănașu că folosește în campania pentru prezidențiale o siglă care ar fi plagiată. Andrei Carabelea spune că o versiune prelucrată a siglei pe care și-a făcut-o special pentru alegerile din 2016 este folosită acum de candidatul Cumpănașu.

„Înțeleg principiul și graba lui Alexandru Cumpănașu: când lupți cu mafia folosești tot ce găsești la îndemână… Acronimul meu, sigla mea, culorile mele. Dacă ajunge președinte, am și eu meritul meu. Pot să mi le retrag?”, a scris Carabelea pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, tot printr-o postare pe rețeaua de socializare i-a transmis un mesaj candidatului la prezideniale.

„Alexandru Cumpănașu, dacă tot vrei să o folosești, pot să te ajut cu o rezoluție mai bună a siglei. Dacă nu te descurci cu cropul, poate îți trimit chiar vectorial”, a mai scris liberalul din Neamț.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, acesta a explicat că sigla respectivă i-a fost făcută de un grafician în anul 2016, când a candidat la alegerile parlamentare.

„Eu am făcut sigla în 2016, când am candidat în Neamț la alegerile parlamentare. Am candidat ca independent, am lucrat cu un profesionist în materie de grafică, pot proba originalitatea log-ului pe care l-am folosit și absolut întâmplător, pe Facebook am sesizat un logo similar într-o distribuire de-a domnului Cumpănașu. Inițial mi s-a părut o preluare directă a logo-ului meu, am văzut însă că este o prelucare la un nivel mult mai slab calitativ”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Andrei Carabelea.

Integral pe Cotidianul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.