Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Opoziţia a reuşit să dea peste cap calendarul moţiunii de cenzură impus de PSD, după ce a demonstrat că are majoritate. Votul final pemtru demiterea Guvernului va fi dat joia viitoare, când Dăncilă va fi faţă-n faţă cu Opoziţia în Parlament: care pe care. La votul de ieri, raportul de forțe a fost de 194 la 181 în favoarea opoziției.

194 de parlamentari s-au opus miercuri ordinii de zi care prevedea citirea moţiunii de cenzură, iar sâmbătă să fie dat votul. În schimb doar 181 au fost „pentru”. A fost semnul că PSD nu mai are majoritate în Parlament, afirmă CURENTUL. Mai mulţi aleşi ai PSD au votat alături de Opoziţie, dar în acelaşi timp au fost şi social-democraţi care nu şi-au exprimat votul, ceea ce a dus la victoria de moment a Opoziţiei.

Paul Stănescu, Cosmin Preda (liderul senatorilor PSD) şi Viorel Arcaş au fost prezenţi la votul din Parlament, dar nu şi-au exprimat opţiunea. De asemenea, din rândul senatorilor PSD, Iustin Talpoş a votat la fel ca Opoziţia. De la vot au lipsit nume grele ca Eugen Teodorovici şi Ecaterina Andronescu, dar şi fostul ministru Liviu Pop, anunță ADEVĂRUL. La Camera Deputaţilor, trei social-democraţi ai PSD au votat la fel ca Opoziţia: Cornel Itu, Emanuel Havrici şi Horia Nasra. De asemenea, s-a abţinut deputatul Andrei Pop.

Senatorul Paul Stănescu, președintele PSD Olt, cel mai vocal opozant al Vioricăi Dăncilă în interiorul partidului, a declarat că a pus umărul la victoria partidelor de opoziție „din greșeală”. „Nu mi-am dat seama și am votat prezent nu am votat pentru, din greșeală, pur si simplu am greșit, eu cu Radu, liderul de grup și cu domnul Arcaș”, a explicat Stănescu, ironic, pe holurile Parlamentului, afirmă DIGI24.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a recunoscut, după suspendarea ședinței de plen că „matematic, PSD a pierdut majoritatea”. Însă, constată COTIDIANUL, senatorul PSD Mihai Fifor a declarat că partidul nu și-a pierdut majoritatea în Parlament, fiind doar o problemă de prezență în sală, în contextul în care au fost 26 de social-democrați absenți. „E foarte posibil să nu fi fost toți colegii în sală. Asta nu înseamnă că nu mai avem majoritate. De ce să își dea premierul demisia? Dar de unde știți că nu mai are majoritate? Haideți să vedem câți absenți am avut“, a declarat Fifor.

Moțiunea are 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, UDMR, PRO România, ALDE, doi deputaţi ai minorităţilor naţionale, patru parlamentari PSD şi un deputat independent. Pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, este nevoie de 233 de voturi favorabile, amintește EVENIMENTUL ZILEI.

PNL nu se grăbește să dea 100% șanse de trecere moțiunii de cenzură, deși s-a lăudat de nenumărate ori cu numărul de semnături. Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri seară, citat de ROMÂNIA LIBERĂ, că moţiunea de cenzură are, în prezent, peste 80% şanse să treacă. Potrivit acestuia, şapte parlamentari – independenţi, de la PSD şi de la minorităţile naţionale – au promis că vor vota moţiunea de cenzură, urmând ca negocierile să continue până joi.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că, în contextul în care a fost respinsă citirea moţiunii în plenul reunit de miercuri şi pe baza calculelor celor din ALDE, vor fi peste 240 de voturi pentru căderea Guvernului, anunță GÂNDUL.  Moțiunea de cenzură va fi citită joi dimineață, după ce Senatul și Camera Deputaților se vor reuni, urmând ca documentul să fie dezbătut și votat săptămâna viitoare, pe data de 10 octombrie.

Conform aritmeticii parlamentare a votului de miercuri şi a voturilor pe care le poate strânge Opoziţia doar de la cei absenţi din propriile partide, susţinătorii moţiunii de cenzură ar putea ajunge la 244 de voturi, susține ADEVĂRUL. Mai mult, dacă Opoziţia reuşeşte să mai convingă o parte din cei zece deputaţi ai minorităţilor, parlamentarii anti Guvernul Dăncilă ar ajunge la aproape 250 de voturi.

Pe CHESTIONARUL ZIARE.RO vă invităm să vă spuneți opinia: Va trece moțiunea de cenzură depusă de Opoziție împotriva Guvernului Dăncilă?