Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Rafinăria RAFO Onești, fosta perlă industrială a Moldovei, a fost declarată de către Tribunalul Bacău în faliment, decizie care vine după 11 ani de la oprirea activității, conform casei de insolvenţă CITR. Falimentul survine ca o consecinţă firească a faptului că intenţiile investitorilor nu s-au concretizat într-o tranzacţie, coroborată cu expirarea, pe 22 august 2019, a planului de reorganizare a companiei, de 18 luni. „RAFO Oneşti are o valoare simbolică pentru piaţa locală şi regională a prelucrării ţiţeiului şi petrochimiei. Pentru români, este o companie cu valoare emoţională, pe care ne-o amintim cu toţii cu nostalgie.

Dincolo de aceasta, trebuie să fim realişti şi să remarcăm faptul că Rafo este un proiect complex, de nişă, cu Return on Investment pe termen lung şi cu implicaţii pe mai multe ramuri. Achiziţia Rafo ar fi însemnat doar un prim pas pe un drum cu potenţial, compania necesitând apoi şi investiţii susţinute atât în modernizarea infrastructurii rafinăriei, dezvoltarea echipei de specialişti, precum şi în ceea ce priveşte asigurarea unei materii prime de calitate. Toate aceste criterii ne indică faptul că este nevoie de un investitor de forţă şi calibru, agil într-o piaţă incertă, un jucător cel mai probabil la nivel internaţional”, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR, citat în comunicat. Compania avea datorii de 330 milioane de lei, mare parte către fostul acționar majoritar al companiei, Petrochemical Holding, grup înregistrat în Austria și controlat de omul de afaceri rus Iakov Goldovski. RAFO Onești a reintrat în insolvență din proprie inițiativă pe 27 octombrie 2016, la 5 ani după ce, în 2011, ieșise dintr-o procedură de reorganizare care durase nu mai puțin de şapte ani, urmare a precedentei intrări în insolvență, survenită în 2004. Activitatea rafinăriei a fost oprită în 2008 pentru efectuarea unor investiții de modernizare, estimate să dureze doi ani, dar rafinăria nu a mai fost repornită de atunci.

Integral pe Cotidianul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.