Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte miercuri, de la ora 18,00, pentru a discuta despre situaţia Guvernului, care a rămas fără trei miniştri.

Social-democraţii se reunesc în şedinţă la sediul PSD din Kiseleff, au declarat surse politice.

Printre subiectele de pe ordinea de zi figurează situaţia Guvernului, care a rămas fără trei miniştri, iar miercuri îi expiră interimatul şi lui Daniel Breaz, la Ministerul Educaţiei. PSD aşteaptă decizia Curţii Constituţionale care urmează să se pronunţe, tot miercuri, cu privire la sesizarea privind existenţa unui conflict juridic pe tema refuzului şefului statului de numire a miniştrilor, pentru a lua o decizie cu privire la prezentarea în faţa Parlamentului a Guvernului restructurat sau remaniat.

Sesizarea Guvernului în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională a fost înregistrată la CCR pe 5 septembrie, părţile - Executiv şi Preşedinţie - având ca termen de transmitere a punctelor de vedere data de 11 septembrie.

La începutul lunii septembrie, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul va sesiza Curtea Constituţională pe această temă.

"Miercurea trecută, (n.r. - şeful statului) refuza nejustificat numirea de miniştri în Guvernul României. O săptămână mai târziu, domnul Iohannis blochează din nou numirea miniştrilor interimari în Guvernul României, refuzând de data aceasta să dea un răspuns. Suntem într-o situaţie fără precedent, o situaţie de confuzie şi dezechilibru generată de comportamentul iresponsabil şi egoist al preşedintelui. Domnul preşedinte Iohannis are obsesia blocajelor. (...) Şi pentru că românii merită să nu fie implicaţi şi sacrificaţi de către preşedinte în numele ambiţiei prezidenţiale, Guvernul României va sesiza Curtea Constituţională pentru a reclama un conflict juridic cu şeful statului", a susţinut atunci Dăncilă.

Potrivit surselor citate, premierul va veni în Parlament cu un nou Guvern după ce se întoarce din deplasarea din Statele Unite, adică după 28 septembrie.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.