Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Update: Mai multe mașini de poliție au ajuns marți dimineață la Caracal. În una dintre ele se află și Gheorghe Dincă și este așteptat să iasă pentru a începe reconstituirea în cazul Luizei Melencu.

Știrea inițială: Se anunţă încă o zi extrem de tensionată la Caracal, acolo unde Gheorghe Dincă va fi purtat de anchetatori, din nou, pe străzi. De data aceasta se va face reconstituirea în cazul răpirii Luizei Melencu, celaltă fată pe care Dincă a recunoscut că a ucis-o.

Anchetatorii nu au totuşi nicio dovadă că este moartă, în afară de mărturia suspectului. Pentru părinţii Luizei e un moment cu atât mai greu, cu cât au trecut cinci luni şi nu au nicio informaţie clară legat de ceea ce s-a întâmplat cu fiica lor.

Mama, mătuşa şi bunicul Luizei au decis să vină la casa lui Gheorghe Dincă, acolo unde suspectul a fost adus pentru a reconstitui atacul asupra Alexandrei Măceşanu. În faţa porţii, a avut loc un incident între bunicul Luizei şi jandarmi.

Alexandra şi Luiza trăiesc, crede Monica Melencu, mama Luizei. Femeia susţine că probele adunate până acum nu demonstrează clar că cele două fete au fost ucise. Spune că Dincă face parte dintr-o reţea de trafic de persoane care are ramificaţii la vârful autorităţilor din Caracal.

Avocatul familiei Luizei lansează un scenariu halucinant: Gheorghe Dincă ar fi încheiat un târg cu anchetatorii, pe care ar fi ajuns să îi şantajeze. Suspectul le-ar fi promis procurorilor că va mărturisi tot, cu o condiţie: ca anchetatorii să-i lase în pace familia.

Rudele Luizei spun că anchetatorii nu au anunţat direct familia despre reconstituirea care urmează. Ar fi aflat acest lucru de la televizor şi de la avocatul lor.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.