Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Victor Ponta joacă „la rupere”, pe toate fronturile. Pe de o parte, ieri, au avut loc negocieri cu reprezentanții PNL, în vederea susținerii unei eventuale moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă și, pe de altă parte, dă semnale către PSD. Liderul Pro România își prezintă condițiile ferme cu privire la o susținere a Cabinetului social-democrat, unde principala pretenție este retragerea Vioricăi Dăncilă din cursa prezidențială.

Parlamentarii Pro România vor susține Guvernul Dăncilă doar dacă PSD se prezintă cu Executivul la restructurare în Parlament, cu un nou program de guvernare și, foarte important, dacă acceptă un candidat comun PSD-ALDE-Pro România la alegerile prezidențiale, a declarat, ieri, Victor Ponta. Acesta a adăugat că, dacă PSD nu va accepta aceste condiții, partidul său se vede „obligat” să voteze moțiunea de cenzură pe care o vor iniția PNL și USR, anunță JURNALUL NAȚIONAL.

De cealaltă parte, premierul Viorica Dăncilă spune că va discuta cu toate partidele politice cu excepția Pro România pentru a obține votul de încredere în Parlament, săptămâna viitoare. „Vom discuta cu celelalte partide, e normal să avem negocieri. Mai puțin cu Pro România”, a spus, citată de DIGI24, Viorica Dăncilă, după ședința CEx.

„A fost dat un vot în CEx conform căruia Pro România nu trebuie să intre la guvernare”, a adăugat ea. „Nu știu dacă vom face restructurare sau remaniere”, a declarat premierul Viorica Dăncilă după ședința CEx a partidului. Dăncilă a mai precizat că dacă va merge pe restructurare vor rămâne doar 19 ministere plus premierul, afirmă COTIDIANUL.

Fostul premier Victor Ponta susţine că el i-a „scris” liderului PSD, Viorica Dăncilă, lista cu 19 ministere care este luată în considerare în caz de restructurare guvernamentală. „Ştiţi cine i-a scris lista aia de 19 ministere? Eu i-am scris-o” a afirmat Victor Ponta, luni seară, într-o emisiune la TVR, după ce premierul Viorica Dăncilă a anunţat că este luată în calcul varianta reducerii numărului ministerelor la 19. Ponta a criticat dur decizia Vioricăi Dăncilă de a candida la alegerile prezidențiale. „Nu e încăpăţânare, e prostie curată”, a spus Victor Ponta, citat de ADEVĂRUL.

PSD are în prezent 203 de parlamentari iar pentru a obține încrederea Parlamentului și pentru a-și valida Guvernul are nevoie de 233 de voturi. Surse social democrate au explicat pentru HOTNEWS că nu s-au terminat negocierile cu parlamentarii din opoziție și că până în prezent nu au numărul necesar de voturi pentru a valida Executivul condus de Viorica Dăncilă.

Pe de altă parte, Pro România, partidul condus de Victor Ponta, a ajuns să aibă 29 de parlamentari, având o pondere aproape egală cu UDMR, partid care are 30 de senatori și deputați, constată ROMÂNIA LIBERĂ. Spre deosebire de UDMR, Pro România este un partid care nu a participat la alegeri, devenind partid parlamentar prin racolări, adică prin falsificarea voinței electoratului.

Practic, la ora actuală, atât PSD cât și Opoziția formată din PNL, USR, PMP și UDMR au nevoie de voturile Pro România pentru a forma o majoritate. Majoritatea deputaților veniți  la ProRomânia provin de la PSD, pe fondul nemulțumirilor față de Liviu Dragnea. Doar de la începutul anului și până în prezent, deringolada PSD a adus la Pro România alți nouă parlamentari.

DIGI24 afirmă că problema voturilor de care are nevoie Viorica Dăncilă pentru a-și impune un Guvern restructurat este una extrem de importantă pentru PSD-iști, în condițiile în care, în mod normal, ar avea nevoie de majoritatea de 233 de voturi iar până în acest moment, în urma negoicerilor, PSD nu a reușit să adune suficiente voturi.

Pe CHESTIONARUL ZIARE.RO vă invităm să vă spuneți opinia: Credeți că va depune Opoziția o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă? Da, chiar cu riscul ca aceasta să nu fie adoptată, sau doar dacă strânge voturile necesare sau nu, pentru că opoziția nu dorește să preia acum guvernarea?