Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Relațiile diplomatice între Rusia și țările membre NATO se deteriorează de la o zi la alta, iar Vladimir Putin a trecut la amenințări directe, chiar asupra României. A doua întâlnire Trump-Iohannis din ultimii doi ani a adus, pentru România, promisiunea creşterii prezenţei militare americane în România, alături de numeroase alte promisiuni venite în special din zona administraţiei de la Washington.

După vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă, toată lumea își exprimă bucuria și convingerea că țara noastră se află într-o relație privilegiată cu SUA față de alte țări, inclusiv din Europa și că vizita președintelui Iohannis a prilejuit o consolidare a parteneriatului, afirmă NAȚIONAL.

Statele Unite au anunțat oficial că vor disloca în țările europene de pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în România, un efectiv militar impresionant, probabil cel mai amplu de după încheierea “Războiului Rece”, anunță ROMÂNIA LIBERĂ. Forțele Terestre ale SUA (US Army) vor demara această procedură pentru a realiza o nouă rotație a efectivelor militare care participă, în Europa, la Operațiunea „Atlantic Resolve”. Potrivit unui comunicat de presă transmis, de US Army, noile trupe vor ajunge efectiv pe Flancul Estic al NATO la mijlocul lunii octombrie 2019.

Militarii care se pregătesc pentru această misiune fac parte din Brigada a 2-a Blindată și din Brigada a 3-a Aviație de Luptă – ambele din cadrul Forțelor Terestre americane, susține. „Aceste trupe vin să susțină eforturile SUA de a descuraja orice agresiune. Aliații noștri pot fi siguri de angajamentul permanent al Statelor Unite pentru a asigura securitatea în Europa”, a declarat generalul - maior american Paul Calvert, comandantul diviziei care va ajunge pe Flancul Estic.

Pe teritoriul României, Statele Unite nu au, în mod permanent, o bază a Forțelor Terestre sau a Forțelor Aeriene. Există în schimb unitatea de la Deveselu (județul Olt), care are statutul unei baze navale a SUA, întrucât ea găzduiește elemente ale scutului antirachetă, care este coordonat de Forțele Navale americane, amintește EVENIMENTUL ZILEI. Dar după convorbirile purtate, la Casa Albă, între președinții Trump și Iohannis, este posibil ca prezența militară permanentă a SUA în România să fie suplimentată.

Președintele Iohannis a declarat, marți seară, după încheierea convorbirilor cu liderul de la Casa Albă, că în următoarea perioadă se vor căuta locații din România în care ar putea fi trimise noi detașamente americane. Pe de altă parte, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că SUA sunt în prezent în măsură să desfăşoare o nouă rachetă de croazieră cu lansare terestră în România şi Polonia, un scenariu pe care îl consideră drept o ameninţare la care Moscova trebuie să reacţioneze, anunță DIGI24.

Referindu-se la racheta pe care Pentagonul a testat-o în contextul retragerii Statelor Unite din din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), Vladimir Putin a declarat: „Astfel de rachete pot fi lansate cu sistemele instalate deja în România şi Polonia. Tot ce trebuie să faci este să schimbi sistemul software”. „Şi nu cred că partenerii americani vor informa nici măcar Uniunea Europeană despre acest lucru. Sunt noi ameninţări la care noi trebuie să reacţionăm”, a declarat Vladimir Putin, potrivit agenţiei REUTERS.

Departamentul american al Apărării a anunţat luni efectuarea unui test cu o rachetă ofensivă asemănătoare cu cele utilizate în sistemul antibalistic din România, în contextul retragerii SUA din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Testul a fost efectuat duminică (luni dimineaţă, ora României) în zona Insulei San Nicolas (California), situată în Oceanul Pacific. Racheta a atins ţinta stabilită, aflată la distanţa de peste 500 de kilometri, a anunţat Pentagonul.

COTIDIANUL precizează testul nu ar fi putut fi efectuat dacă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) ar fi fost în vigoare, dar preşedintele Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din acordul care interzicea sistemele balistice terestre cu raze cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Ca reacţie la decizia SUA, Rusia a hotărât, la rândul său, retragerea din Tratatul INF.

Testul balistic efectuat de Pentagon generează efecte negative asupra securităţii internaţionale. Rusia şi China au condamnat vehement, marţi, testul balistic efectuat de Pentagon, acuzând Administraţia Donald Trump de amplificarea tensiunilor în scopul dominaţiei militare pe plan global.

Pe CHESTIONARUL ZIARE.RO vă invităm să vă spuneți opinia: Este de bun augur sporirea prezenței militare americane în România?


Comentarii

v Vad ca declaratiile politice, inarmarea rusilor si americanilor au creat o psihoza in cadrul oamenilor. Parerea mea este ca nu o sa fie nici un razboi in Europa, ca cele doua mari puteri o sa continue inarmarea lor (pacat de banii cheltuiti), o sa amplaseze forte la granitele celor doua puteri si aliatilor lor, uitind de puterea militara in dezvoltare a Chinei si Indiei.

22 august 2019 22:58

@noi Nu știm noi romănii cum este cu ^lăcustele americane^ dar de ^lăcustele rusești^ am avut parte cu prisosință....*Davai ceas, davai palton !*- este adînc înrădăcinată această frază în mintea romănului....Și mai recent am avut ^deaface^ cu lăcustele rusești și din prostia conducătorilor romăni....hai să enumăr numai cîteva: Industria Metalurgica de la Cîmpia Turzii, pusă pe butuci....Rafinăria Rafo Onești, demolată....Combinatul de Oțeluri Speciale Tărgoviște, desamblat și cărat utilaj cu utilaj către Est....și multe altele...

22 august 2019 17:42

Europeanul Nu știu cât își vor respecta celelalte "promisiuni" făcute românilor cu ocazia vizitei lui Iohannis, dar sigur își vor respecta și chiar depăși promisiunea cu sporirea efectivelor militare americane din RO. Cât despre ieșirea din tratatul INF, era la mintea cocoșului că asta aveau de gând să facă, din moment ce deja lucrau la racheta amintită. Și, ca de obicei, propaganda de la ei și de la noi i-au acuzat pe ruși că nu respectă prevederile tratatului, în timp ce militarii americani pregăteau deja testele pentru propria racheta.

22 august 2019 12:06

noi Fix ce le lipsea romanilor, vai -de- koorul lor, s-au legat cu NATO, SUA, fara sa-i doara capul, acum, cetatenii civili, vor suporta pagubele de razboi, case, vite ucise, recolte distruse, boli, seceta, foame. Lacustele americane distrug totul, desert lasa in urma lor…..

22 august 2019 9:33

Ecce Kurrupt Ofer sex anal gratuit votantilor P$D.

22 august 2019 8:46

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.