Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Terenurile agricole din zona Banatului nu mai aparțin românilor. În ultimii 20 de ani, acestea au fost cumpărate masiv, cu prețuri infime, de italieni, arabi, germani, francezi și olandezi. Ulterior, tranzacțiile s-au făcut tot între ei, acum predominante fiind fondurile de investiții străine, care dețin în proprietate și cultivă pământul românesc.

Vestea că un român a reușit anul acesta să cumpere 420 de hectare în Timiș de la un arab a avut un mare impact în Banat, dar și în țară. Entuziasmul a fost pe măsură, însă terenul achiziționat nu reprezenta mai nimic comparativ cu restul suprafețelor din zonă, care aparțin, exclusiv, străinilor. Timișoreanul Mateiu Corvin Petru ne spune că a reușit să cumpere acest teren pentru că l-au ajutat băncile, cu un împrumut pe 15 ani. ”Tranzacția aceasta nu înseamnă nicidecum că se întorc pământurile în proprietatea românilor. Tot fondurile de investiții și cooperativele din afară, din țări ca Germania, Polonia, Danemarca și Olanda, dețin terenurile agricole în Banat. Eu am reușit să cumpăr pentru că terenurile erau lângă mine și am avut drept de preempțiune.

Integral pe Naţional



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.