Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Undeva aproape de marginea memoriei mele stă agățată o imagine. O curte din Caracal cu o tăblie pe care se văd oase, obiecte deteriorate și două măsele. Albe și curate, aranjate pentru camera de luat vederi. Cică toate au fost scoase după ce au cernut cenușa dintr-un butoi. Imaginea aceasta mi-a rămas de vineri, între primele de la locul în care a fost dusă, o perioadă, Alexandra Măceșanu. Imaginea pare menită să impresioneze și să stîrnească groază (inclusiv să paralizeze orice urmă de logică). A fost printre primele „probe“ oferite publicului. Vineri după amiaza, Gheorghe Dincă încă nu recunoscuse. Cum de au sărit polițiștii și procurorul direct pe un butoi de tablă în care se găsea niște cenușă? De ce au început cu el? Geniala lor intuiție de „milițieni descurcăreți”? De unde au găsit o sită pentru a cerne cenușa și pentru a scoate această eterogenă recoltă de obiecte între care săreau în ochi două măsele? Nu puteam să bănuim că, în văzul tuturor, se montează o poveste halucinantă despre o fată incinerată?

Basmul cu incinerarea e cea mai bună poveste pentru a acoperi o dispariție, fără un corp și fără o armă a crimei și cu un bolnav psihic.
Am rămas în fața micului ecran pînă noaptea tîrziu. Polițiștii încercau să descopere ceva într-un haos de obiecte din care nu se distingeau decît table, sîrme, țevi și fierărie inutilă, ca într-o colecție de obiecte abandonate aparținînd unui nebun. Nici un scenograf premiat cu Oscar n-ar putea să monteze asemenea decoruri care să sugereze haosul din mintea unui om.

Integral pe Cotidianul