Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Inspectoratul General al Poliției va cumpăra produse destinate menținerii ordinii publice, în valoare de aproape 4,5 milioane de lei.

Potrivit unui anunț postat pe site-ul de licitații electronice, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) achiziționează cartușe și grenade de mai multe tipuri.

Foarte multe dintre articolele care urmează să intre în dotare sunt neletale și sunt folosite, în mod obișnuit, în intervenții ale forțelor de ordine împotriva participanților la demonstrații. Conform anunțului de atribuire a licitației transmis de IGPR la data de 18 iulie 2019, printre produsele care urmează să intre în dotarea Poliției Române se numără cartușe de calibrul 12 cu bile de cauciuc, cartușe de calibrul 38 milimetri cu efect fumigen – lacrimogen, grenade de mâna cu efect acustic și luminos, grenade de mâna cu efect iritant – lacrimogen, precum și cartușe de calibrul 9x19 milimetri care să realizeze marcare cu vopsea. Acest ultim tip de proiectil este folosit de obicei pentru antrenament (pentru marcarea colorată a țintei), dar poate servi și pentru marcarea persoanelor care participă la un miting, în vederea identificării lor ulterioare.

Integral pe România Liberă