Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că în cadrul discuţiilor purtate la Guvern cu structurile asociative din administraţia locală le-a transmis că impozitul pe venit pe primul trimestru va fi alocat în întregime UAT-urilor.

"La această discuţie s-a discutat foarte clar şi transparent. (...) Noi am spus foarte clar două lucruri: că impozitul pe venit pe primul trimestru va fi alocat în întregime UAT-urilor. Pentru luna martie se împarte pe formulă, aşa cum spune Legea bugetului, iar pe ianuarie şi februarie, în mod normal, sunt două variante, pe formulă sau alocarea, cum spune principiul echilibrării, pentru cei care au nevoie ca la final de an să funcţioneze. Decizia aceasta o să o ai structurile asociative, nu o ia Ministerul de Finanţe, noi am alocat în întregime impozitul pe venit, decizia le aparţine", a afirmat Eugen Teodorovici, joi, după conferinţa extraordinară de alegeri a Organizaţiei Judeţene Mehedinţi a PSD.

Ministrul Finanţelor Publice explicat că, de asemenea, "toate cheltuielile legate de partea socială, persoane cu handicap şi însoţitori, la fel, sunt alocate, sunt asigurate, exact în procentul pe care legea de astăzi îl prevede, nimic altceva".

"A rămas că mai avem discuţii şi luni şi marţi, cum este normal, pentru a definitiva toate aceste elemente rămase încă în suspans. Ce au ridicat primarii sau unii dintre primari la discuţia cu presa au fost şi alte aspecte, care nu fac astăzi subiectul rectificării, probleme generale, legate de partea de educaţie, de cheltuielile pe educaţie, de bursele impuse, poate, prin legi date de Parlament, la nivel local şi multe altele. Deci, chestiunile se vor discuta în continuare şi luni şi marţi şi sunt convins că la momentul rectificării UAT-urile vor fi mulţumite ", a mai afirmat Teodorovici.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.