Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Marian Delcea, procurorul DIICOT care a preluat denunțurile depuse de deputatul Emanuel Ungureanu împotriva medicului Mihai Lucan și neregulilor din sistemul de transplant a cerut "într-o liniște deplină" detașarea la Parchetul de pe lângă Tribunalul din București, a anunțat marți deputatul USR. "Vă mărturisesc că am plâns de furie când am primit vestea acum câteva minute. Sunt scârbit, revoltat, mâhnit, îmi vine să plec imediat din România!", spune Emanuel Ungureanu.

"După ani de eforturi în slujba bolnavilor, zeci de denunțuri, nopți nedormite, umilințe de nedescris, cel mai probabil din lașitate, un procuror își bate joc de bolnavi și de sacrificiile mele și își părăsește munca, lasă baltă zeci de dosare și pleacă într-un loc comod de unde își va aștepta tihnit pensia specială", adaugă el.

"M-am gândit la Adina Bleotu (tânără care a murit după ce nu a putut beneficia de un transplant renal și a fost refuzată de medicul Mihai Lucan - n.red.), care se odihnește în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara după ce a fost umilită de mai mulți lucani din sistemul sanitar... Mi-e stomacul ca o pungă de revoltă pentru miile de bolnavi jecmăniți de Lucan și milioanele de euro jefuite din Institutul de Transplant din Cluj-Napoca. Îmi vine să îmi iau câmpii. România devine raiul infractorilor cu complicitatea unor procurori ca Delcea și a șefilor lui, mai vechi sau mai noi. Greață", mai spune Emanuel Ungureanu.

Integral pe Hotnews



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.