Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Călătorie de coşmar pentru sute de oameni care au plecat cu trenul din vestul ţării ca să ajungă la mare.

Au ocolit sute de kilometri, din cauza unor probleme pe care furtunile şi ploile abundente le-au produs pe calea ferată.

Şi au ajuns la destinaţie după 33 de ore de călătorie, cam cât ar fi făcut, în mers lejer, cu maşina până în Marea Britanie.

În tren s-au aflat şi 40 de elevi, care mergeau în tabără la mare. Ca să-şi facă drumul mai uşor, copiii s-au pus pe distracţie.

Aventura a început acum două seri, când două trenuri au plecat din Timişoara şi Arad, spre Mangalia.

La Drobeta Turnu Severin, pasagerii ambelor garnituri au fost anunţaţi că vor face un ocol pentru că o viitură a rupt calea ferată. Angajaţii CFR au decis să cupleze toate vagoanele la o singură locomotivă.

Au ocolit juma de ţară, pe la Simera, Craiova, Bucureşti şi Constanţa.

În total, un ocol de 800 de kilometri pe un drum plin de restricţii de circulaţie şi cu opriri de zeci de minute în diferite gări.

La un moment, din cauza întârzierii uriaşe, sistemul electronic din gară a fost dat peste cap, iar trenul chiar a dispărut de pe tabela CFR. Chiar şi după atâtea ore de mers, unii călători au găsit însă puterea să se bucure că au ajuns cu bine la destinaţie. Şi, în miez de noapte, se rugau ca hotelurile să mai fie deschise.


Comentarii

Bucurestean Ce rost mai au comentariile ? Din rău în mai rău !

25 iunie 2019 9:02

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.