Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Patru trenuri de călători staţionează în trei gări din judeţul Timiş, sâmbătă, după ce circulaţia feroviară a fost oprită între localităţile Racoş şi Topolovăţ din cauza unui tren de marfă care a rupt linia de contact. Nu este cunoscut încă numărul călătorilor, transmite corespondentul Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, a declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax, că patru trenuri de călători sunt oprite temporar, de la ora 15.00, în trei gări din judeţul Timiş. Asta după ce circulaţia feroviară a fost oprită între localităţile Racoş şi Topolovăţ, din judeţul Timiş, din cauza unui tren de marfă care a rupt linia de contact în zonă.

„Nu există conexiune în zona de contact, astfel că trenurile de călători care tranzitează sunt oprite temporar în zona adiacentă. Avem patru trenuri de călători staţionate în gările Topolovăţ, Remetea Mare şi Chizătău", a afirmat Oana Brânzan.

Două dintre trenuri circulă pe ruta Bucureşti Nord - Budapesta, iar celelalte două sunt locale.

Integral pe Mediafax