Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Astronomii cred că au localizat faimosul modul lunar utilizat în cadrul misiunii Apollo 10, la cinci decenii după ce acesta a fost eliberat în spaţiu, informează Press Association, potrivit Agerpres.Modulul, cu o lăţime de doar patru metri, poreclit Snoopy, era considerat pierdut definitiv.

Snoopy, botezat după numele îndrăgitului căţel personaj de desene animate, a fost folosit ca antrenament pentru aselenizarea misiunii Apollo 11, care a avut loc la două luni după Apollo 10, în iulie 1969.

Doi dintre cei trei astronauţi participanţi la misiune s-au transferat în modului Snoopy şi au ajuns la o altitudine de 15.000 de metri deasupra suprafeţei Lunii, după care au revenit la modulul de comandă.

După ce au demonstrat manevra de andocare, misiunea a luat sfârşit, iar Snoopy a fost eliberat în spaţiu.

Nick Howes, membru al Royal Astronomical Society, spune că e sigur că modului a fost localizat şi nu mai este nevoie decât ca cineva să mergă să-l recupereze.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.