Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Proiectul legislativ privind aplicarea de măsuri alternative la executarea pedepsei cu închisoarea, prezentat miercuri în cadrul unei dezbateri organizate de Comisia juridică din Senat, va ţine cont de propunerea Ministerului Public referitoare la realizarea unui studiu care să evalueze dinamica infracţională, a declarat senatorul liberal Alina Gorghiu, iniţiator al actului normativ.

"Proiectul acesta nu vine ca o inovaţie, este însă un debut de dezbatere în viitor, pentru că am reuşit să cooptăm în acest proiect Parchetul General. Ministerul Public a venit astăzi cu opţiunea unui studiu care să evalueze dinamica infracţională, motiv pentru care vom genera toate modificările în legislaţia penală astfel încât să ţinem cont de starea infracţională la zi. Consiliul Superior al Magistraturii a avut un punct de vedere favorabil, cu observaţii pe viitoarele modificări legislative, pe textul propriu-zis", a afirmat Gorghiu.

Ea a precizat că iniţiativa legislativă vizează cu precădere persoanele care săvârşesc infracţiuni de o gravitate scăzută.

"Grupul căruia ne adresăm prin acest proiect de lege este cu precădere grupul persoanelor care săvârşesc infracţiuni de gravitate scăzută, care reprezintă un risc scăzut pentru societate şi care nu ar presupune executarea", a explicat senatorul liberal.

Integral pe Jurnalul Național



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.