Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Liviu Dragnea a fost primit în Moldova cu proteste anti-PSD şi ironii. Pentru a distrage atenţia de la manifestaţiile anti-Dragnea, PSD-iştii au adus la evenimente o fanfară sau un taraf, iar când nu s-a putut, au dat muzica la difuzoare cât de tare au putut.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, alături de premierul Viorica Dăncilă, mai mulţi miniştri şi o parte dintre candidaţii la europarlamentare au mers în judeţele din Moldova pentru a participa la alegerile interne din aceste filiale, la mitinguri şi pentru a vorbi despre euroalegerile din 26 mai. Social-democraţii au fost primiţi cu ostilitate în mai multe judeţe din această regiune, ceea ce i-a făcut pe organizatorii din filialele locale să fie cât mai inventivi în ceea ce priveşte forma prin care să mascheze cât mai bine faptul că Liviu Dragnea e primit cu huiduieli.

Ultimul exemplu e Iaşiul, acolo unde organizaţia locală a adus o fanfară care să cânte pentru a acoperi un protest. Acesta se desfăşura în apropierea Teatrului Luceafărul, unde se întâlnea Dragnea cu membrii de partid pentru alegerea noului şef al PSD Iaşi, adică pentru revalidarea lui Maricel Popa, actual preşedinte al filialei şi singurul candidat, precum şi pentru prezentarea ofertei electorale a PSD pentru alegerile europarlamentare.

Iniţial, aceştia cântau doar lângă instituţie. Ulterior, pentru a se auzi cât mai puţin scandările anti-Dragnea şi cele împotriva PSD, fanfara a fost trimisă pentru câteva minute chiar în faţa protestatarilor, unde au cântat suficient de tare pentru ca în teatrul în care se desfăşura întâlnirea social-democraţilor să se audă doar muzica instrumentelor.

Integral pe Adevărul



Comentarii

Marius Da mie îmi place fanfara, lăutari, taraful sa cante muzica sa acopere foamea,sărăcia, hoția, bătaia de joc, incompetenta, interesul personal, minciunile. Ieșiți la vot dacă sunteți nemulțumiți, un singur vot face mai mult decat o săptămână de scandatt in piața. Toți vorbim,postam ,comentam pe net dar când vine vorba de vot avem treabă.

22 aprilie 2019 11:41

Licuriciul psd-ist Uitați-l pe Marele Lider PSD-ist DRACnea, Infractor Condamnat, in 1-a definitivă prin suspendare la 2 ani iar în a 2-a prin executare la 3,5 ani (în primă instanță) împreună cu Trezorierul Hoț Mircea Drăghici ce-și cumpară Mercedesuri noi de 80 000 Euro/bucata pentru el și nevastă-sa și-și plătește anticipat chiria exorbitantă la vila din Pipera....din banii Subvenției la PSD dată din Buget via Guvern...adică din taxele și impozitele prostimii mămăligare....și pe Codrin Ștefănescu, PRM-istul crescut la sînul lui Vadim Tudor, mare capitalist ce-și vinde terenul cumpărat ieftin către Pimăria Generală a Bucureștiului lui Firea (cea surghiunită de Gașca lui DRACnea) cu prețul de 5 ori mai mare.....Aștia trei sunt modelele PSD-iste primite cu onor în Județele patriei....Niște hoți ordinari dovediți cu hoția în sînge primiți cu pîine și sare....

21 aprilie 2019 21:34

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.