Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Cel mai bine păzit secret din România acestor zile sunt întrebările pe care preşedintele Iohannis le va formula odată cu convocarea referendumului din 26 mai. Ţinându-le, până acum, doar pentru sine, preşedintele îşi asumă o uriaşă responsabilitate: aceea de a determina, prin însăşi formularea întrebărilor, dacă referendumul va fi eficient sau nu, raportat la scopul pentru care a fost organizat.

Căci scopul referendumului care este? Din câte ne-a făgăduit preşedintele, acela de a opri politicile penale pe care le promovează coaliţia PSD-ALDE. Este acesta un scop legitim? Fără îndoială că da. Câtă vreme cei care au câştigat alegerile în 2016 au avut o agendă ascunsă în acest domeniu, pe care au devoalat-o abia după ce au preluat Puterea, este de domeniul evidenţei că aceste politici sunt complet ilegitime şi singura cale de a câştiga legitimitate este de a le supune votului popular. Preşedintele a iniţiat referendumul acum mai bine de doi ani, în siajul ordonanţei 13, pe o temă suficient de generală încât să îi permită o marjă largă de formulare a întrebării: „Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”.

Integral pe Adevărul



Comentarii

Ecce Kurrupt Nu irosiți acest referendum, domnule Dicktator mult iubit altfel! Lărgiți sfinkterul cu încă o temă: Interzicerea legiferării în Parlament pe domeniul Justiției. Eventual cu suficientă vaselină sfinkterul referendumului poate fi lărgit să încapă întrebucerea decisivă: "Doriți ca eu, Klaussfinkter Wurst Johannis, să dicktez cine ecce penal și cine ecce neprihănit? Da sau Sigur că da?"

18 aprilie 2019 9:19

condoru Pai sa le tina secrete pana prin septembrie!

18 aprilie 2019 8:38

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.