Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

15 aprilie 2019. O zi memorabilă. Ziua în care cel mai NE-iubit dintre „patrioţi“ s-a prezentat în faţa magistraţilor instanţei supreme. Din nefericire, sub regia consultanţilor politici PSD, a fost circ. Atât afară, cât şi în interior. Previzibil, Liviu Dragnea şi-a exprimat neîncrederea în DNA şi a etichetat dosarul cum altfel decât unul politic. Pseudo-argumentele sale şi ale celor câţiva apropiaţi sunt simple şi nu le auzim pentru prima dată. Ele vizează victimizarea preşedintelui PSD şi transformarea sa în „erou naţional“. Evident, orice „erou“ are nevoie de un duşman, iar acesta, dacă nu există, trebuie inventat: „statul paralel“, multinaţionalele, UE, Soros, cei patru „asasini“ de la Athénée Palace, probabil extratereştrii etc.

Integral pe Adevărul



Comentarii

Ion Puiu Florian este apropiat de Nicuşor Dumitrescu - zis Bibiloi-, unul dintre şefii Sportivilor. Codrin Ştefănescu a dirijat din umbră Un alt organizator al echipei PSD a fost Mario Rafael, aghiotantul lui Codrin Ştefănescu, cel care s-a ocupat de escortarea lui Liviu Dragnea de la Curtea Supremă şi în 2017, când mai mulţi protestatari au fluturat cătuşe în faţa liderului PSD. Mario Rafael a fost inventat politic de Marian Vanghelie, a trecut pe la PDL şi a ajuns şeful de cabinet al lui Codrin Ştefănescu. Premierul Viorica Dăncilă l-a numit la data de 1 octombrie 2018 în funcţia de consilier pe probleme sociale. În PSD, e cunoscut ca „aghiotantului bun la toate“, după cum l-au numit oamenii care îi ştiu parcursul profesional. Mario Rafael are o sală de culturism în cartierul Rahova, frecventată de mai mulţi interlopi din zonă, unii dintre ei fiind prezenţi la toate acţiunile politice ale PSD.

17 aprilie 2019 20:59

Tapardel Cei 300 de „spartani“ care l-au aclamat pe Dragnea la Curtea Supremă au fost activaţi pe trei filiere. În primul rând, interlopii din Clanul Sportivilor, mobilizaţi de primarul din umbră al Sectorului 4. Lor li s-au adăugat alţi interlopi din Rahova, dirijaţi de aghiotantul lui Codrin Ştefănescu. Lângă băieţii răi din Bucureşti au mai fost angrenaţi şi câţiva angajaţi la stat din „batalionul“ Teleorman. Cerberul lui Dragnea din Guvern, care a adus cei mai mulţi oameni, luni, la Înalta Curte, a fost Puiu Florian, tovarăş la cataramă cu mafioţii din Clanul Sportivilor şi Clanul Cămătarilor, De altfel, la „acţiunea“ de la Înalta Curte, Puiu Florian apare alături de Andi Corcău, angajat al Poliţiei Locale Sector 4, potrivit surselor citate. Puiu Florian e cureaua de legătură între lumea politică şi lumea infracţională aducătoare de voturi.

17 aprilie 2019 20:57

solo Cel mai Ne-iubit patriHOT-Dragnea

17 aprilie 2019 16:42

Viorel Gabor Ma doare-n cur de PSD-ul lor, poate sa-l confiste Dragnea si sa-l.duca acasa....Dar sa nu confiste Romania....sa nu ne indeparteze de Vestul Europei si sa ne duca in Taigaua Rusa sau in Anatolia...Si Cocalarul asta vrea sa ajunga Presedintele Romaniei....asta incecuit mereu de bodyguarzi ca-n Clanul Duduienilor si Clanul Sportivilor....Le-ati vazut moacele celor ce le faceua paza PATRIOTILOR IN EUROPA la Mitingul de la Craiova ? Sa avem si ca Prima Doamna o curvustina ce i-a stricat casa facind adulter de cand inca era insurat si cu doi copiii...

17 aprilie 2019 14:29

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.