Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Ministrul Muncii, Marius Budăi, vorbește la „Subiectiv” despre majorarea pensiilor.

„Dacă în anul 2016, valoarea punctului de pensie era 871 de lei, ceea ce colegii noștri ne acuză, dar necitind legea.. în lege nu se specifică data de 1 ianuarie, scrie anual. Nu spune din ce lună. Așa-zișii specialiști ar trebui să știe că inflația reală nu se cunoaște niciodată de la 1 ianuarie”.

„La 1 ianuarie 2017, majorarea valorii punctului de pensii cu 5,25% a ajuns la 917,5 lei. Conștienți de faptul că mai avem încă multe de făcut pentru bunicii noștri, prezentăm că am făcut totuși multe. La 1 iulie 2017, spre ghinionul celor de la PNL, nu am respectat ce au zis ei și am mai majorat încă o dată valoarea punctului de pensie, cu 9%, ajungând la valoarea de 1.000 de lei”

„La 1 ianuarie 2018, dacă am fi respectat, că aici abia vine decalajul, am fi mers liniar din ianuarie 2017 până în decembrie 2018, nu s-ar fi făcut această majorare cu șase luni înainte și am fi ajuns ca valoarea să fie de 970,7 lei, așa cum își doresc colegii de la PNL”.

„Dar iată că noi la 1 ianuarie 2018 nu aveam în plată 970,7 lei, așa cum își doreau dumnealor, ci aveam în plată 1.000 de lei. Ar fi trebuit ca această valoare să curgă până la sfârșitul anului 2018 pentru că așa spun colegii din opoziție. Noi iar nu i-am ascultat și credem că nu am greșit. La 1 iulie 2018 aveam o altă majorare, cu 1.100 de lei, iar în avans cu șase luni”.

Marius Budăi a spus că de la 1 septembrie 2019, punctul de pensie va fi de 1.265 de lei.

„Cu valoarea de 1.045 de lei ar fi trebuit să mergem până la sfârșit de 2019 pentru că așa își doresc colegii noștri. Dar noi ce facem? Noi mergem cu această valoare de 1.100 de lei și de la 1 septembrie, valoarea nouă a punctului de pensie va fi de 1.265 de lei”.


Comentarii

@Iacob Drugus Cand esti dobitoc, stai in cotetul tau. Daca esti si prost, grohai ca sa arati cat esti de porc. Ca sa stii cat de tembel esti iti recomand sa citesti cte ceva. De exemplu Legea pensiilor ( Legea Pensiilor 263 /2010 ( actualizata) 01.IAN.2017) http://www.legis.ro/images/stories/ACTE_NORMATIVE/LEGE%20nr.%20263%20din%2016%20decembrie%202010_FA_ian_2017%20(1).pdf. Acolo la pagina 27 scrie : Valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.. La tine anul incepe in septembrie?

26 martie 2019 14:28

PPS Inflatie 2018 a fost 4,6% . Salariul mediu brur 3200 in 2017 si 4100 in 2018. Crestere 28% in anul 2018. Indexarea pensiilor ar trebui facuta cu 4,6% +14% adica 18,6%. De la 1 ianuarie 2019 Punctul de pensie trebuia sa fie 1300 de lei si nu 1265 de lei de la 1 septembrie. Pacaleli, pacaleli. In 2019 Salariul mediu creste la peste 5100 lei/luna

25 martie 2019 19:33

analistu` perfect Oricum, daca s-ar fi vrut sa se elimine cea mai mare nedreptate din sistemul de pensii, prima data ar fi fost necesar sa se elimine efectul cresterii "numitorului" (de la 30 la 35 ani !) impus de legea19/2000 ! Astfel, s-ar fi eliminat fi cele mai multe diferente de valoare a pensiilor la persoanele iesite la pensie in functie de anul iesirii !!! Da`....mi se pare ca nu s-a vrut !!!

25 martie 2019 11:55

a lu` pigus Pardaillane ne-PSD-ist, reciproca e mai buna ! Alupigus idiotule !

25 martie 2019 11:40

PSD pacaleste si fura pensionarii PSD trebuia să mărească punctual de pensie de la 1 ianuarie 2019, indexarea punctului de pensie se face la 1 ianuarie al fiecărui an cu 5% din inflația pe anul precedent, plus 50% din creșterea salariului brut pe economie. Acestea sunt drepturi dobândite, nu se negociază. Totuși, PSD a încălcat aceste drepturi prin articolul 19 din Legea bugetului asigurărilor sociale din 2018, care anulează indexarea. Ce să vezi? Guvernul a lansat o Ordonanță de urgență prin care amână majorarea punctului de pensie programată pentru 1 ianuarie 2019. Toți pensionarii trebuie să primească din urmă indexarea punctului de pensie. Să fiu clar: ceea ce a promis PSD că dă în plus la pensie trebuie să fie peste indexare, nu în indexare! Adică nu ne păcălesc chiar așa ușor…

25 martie 2019 11:06

Pardaillan sugeti pula . din septembrie. inflatia si scumpirile anuleaza marirea voastra de cacat. mai bine imi sugeti pula toti in frunte cu veorica. firea sa imi linga coaiele. ca la bacau!

24 martie 2019 22:47

Dragnea iubeste România. Anal Pentru ca poate!

24 martie 2019 21:45

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.