Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Aflat în spital, cu dureri mari de coloană, președintele PSD Liviu Dragnea primește lovitură după lovitură de unde se aștepta mai puțin. Mai exact, din interiorul PSD și de la președintele partidului aliat, ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Primarul Brăilei, Marian Dragomir, a susținut, duminică, în cadrul Conferinței Extraordinare a PSD Brăila, un discurs în care a criticat dur conducerea social-democraţilor, anunță EVENIMENTUL ZILEI. „Sunt trist pentru că ne vedem la alegeri, pentru că o parte din colegii noștri își aleg un alt drum în viață. Să discutăm despre realizările din județe, că să ia exemplu cei de la Centru. Noi vorbim despre un singur lucru. Mai terminați cu Legile justiției odată!

Vorbim despre ceva ce nu ne caracterizează, schimbați discursul, stimați colegi de la București. Ori le schimbați, ori nu le schimbați (n.r. Legile justiției), dar abandonați subiectul. Ne fac rău tuturor! Stimați colegi gândiți-vă pe cine trimiteți la televizor, la cine comunică”, a precizat Dragomir în discursul susținut în față membrilor PSD. După ce și-a terminat discursul, social-democrații din sală au aplaudat zgomotos. La conferința de alegeri este prezent Codrin Ștefănescu, dar și mai mulți miniștrii ai Guvernului Dancilă, printre care Rovana Plumb, Dan Suciu, Sorin Pintea și Gabriel Les.

Alegerile la filiala PSD Brăila au fost organizate în urma demisiei din partid a Mihai Tudose. În locul fostului premier, în fruntea organizaţiei judeţene a PSD a fost ales parlamentarul Ion Rotaru. La şedinţa de la Brăila nu a participat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, din cauza unor probleme medicale, precizează GÂNDUL.

Iar ADEVĂRUL susține că atacul primarului Brăilei poate avea legătură cu influenţa pe care Mihai Tudose (fost premier şi preşedinte al Organizatiei judetene a PSD în urma votului din 20 septembrie 2018) o are în judeţ. Odată cu demisia din PSD (n.r. – 29 ianuarie 2019), Tudose şi-a intensificat atacurile la adresa liderului social-democraţilor, Liviu Dragnea. Acesta a vizat în dese rânduri inclusiv strategiile Guvernului Dăncilă.

Secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu i-a răspuns, duminică, primarului Brailei, Marian Dragomir, care a spus că , din punctul său de vedere, social-democraţii ar trebui să abandoneze subiectul privind legile Justiției și să vorbească mai mult despre realizările din judeţe, anunță COTIDIANUL. „Da, Marian, este foarte corect, suntem un partid de oameni care construiesc, dar, în acelaşi timp, ce noi construim alţii încearcă să distrugă, pas cu pas. Este nevoie de legile Justiţiei.

Este nevoie de tot ceea ce am făcut noi, pentru că sunt primari, viceprimari, consilieri judeţeni, municipali hărţuiţi cu cătuşele ani de zile, în toată ţara, pentru tot felul de mizerii şi aberaţii. Tot ce înseamnă PSD nemernicii ăştia au vânat pas cu pas, bucăţică cu bucăţică. Nemernicii ăştia ne-au vânat cu cătuşele în mână, cu nişte legi făcute de Macovei, crezând că ne sperie", a declarat Ştefănescu, potrivit AGERPRES.

Pe de altă parte, ROMÂNIA LIBERĂ anunță că vicepremierul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat că PSD susţine în continuare alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin. Întrebat, într-o conferinţă de presă, cum comentează declaraţia preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit căreia primarii ar trebui aleşi în două tururi de scrutin, Daniel Suciu a spus că PSD îşi menţine punctul de vedere - şi anume că aceste alegeri trebuie să se desfăşoare într-un singur tur.

"Este opinia preşedintelui ALDE, noi susţinem în continuare alegerea primarilor dintr-un singur tur. A fost o dezbatere şi în Parlament, acest lucru nu a fost adoptat, lucrurile rămân, din punctul nostru de vedere, aşa cum sunt acum. Pe orice partid, indiferent cum îl cheamă, îl votează oamenii şi mărimea unui partid este dată de susţinerea oamenilor. Din fericire pentru PSD, acest partid este unul mare, pentru că oamenii îl votează", a arătat Suciu, la Brăila.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, citat de ANTENA3, a declarat sâmbătă, la Constanţa, că formaţiunea politică pe care o reprezintă susţine alegerea primarilor în două tururi de scrutin, în condiţiile în care alegerile locale într-un singur tur reprezintă un handicap pentru Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, fiind avantajate nemeritat partidele mari.

Și Dacian Cioloş i-a adresat, duminică, o invitaţie lui Călin Popescu Tăriceanu, de a se alătura partidelor de Opoziţie pentru sprijinirea în Parlament a alegerii primarilor în două tururi. Afirmaţia preşedintelui PLUS vine după ce liderul ALDE a anunţat că susţine ideea unor astfel de alegeri, precizează GÂNDUL. „Avem nevoie de alegeri în două tururi. Şi acum, eu îl invit pe domnul Tăriceanu să susţină alături de PNL, alături de USR, alături de PMP, alături de UDMR şi ce partide mai avem în Parlament, că eu cred că numai PSD nu e de acord cu două tururi aşa cum stau lucrurile acum.

Păi atunci ce discuţie mai avem? Hai să votăm legea, săptămâna viitoare poate să fie gata votată legea şi avem alegeri în două tururi şi o susţin, mă duc şi îl felicit pe domnul Tăriceanu dacă face lucrul ăsta. Dar să îl facă”, a afirmat Dacian Cioloş, într-o conferinţă de presă susţinută, duminică, la Constanţa.

La rândul său, preşedintele USR Dan Barna, citat de NAȚIONAL, a declarat că revenirea la alegerea primarilor în două tururi este o prioritate, precizând că partidul pe care îl conduce va folosi toate mijloacele legale pentru ca acest obiectiv să fie atins. „Primul punct ca importanţă şi ca impact la nivel naţional este exact revenirea la alegerea primarilor în două tururi, pentru că în prezent reprezentativitatea unor primari din ţară se bazează pe votul a 8 sau 12% din electorat, ceea ce era de-a dreptul ridicol.

Am folosit şi folosim toate instrumentele legale la nivel parlamentar şi la nivel de iniţiativă cetăţenească pentru modificarea legii. (...) Am văzut zilele trecute că şi ALDE începe să dea mesaje că ar trebui să revenim la alegerea primarilor în două tururi, ceea ce e un lucru foarte bun faptul că au pusee de normalitate. Este surprinzător, dar este lăudabil”, a afirmat Dan Barna.


Comentarii

Victor Ion Saracu de el, Dragnea, cum a tras el la jug de s-a betegit....Juna blondina cu 30 de ani mai tanara i-i suge vlaga din el de s-a ridicat pe maduva spinarii in sus pina la infectarea nervului sciatic....Si taman ca PSD-ismil sa-l vrea Presedinte al Romaniei....dar si Inculpat Condamnat si in amantlic cu juna blondina....acum si beteag....cine sa-l mai voteze in Romania....de fapt se scalda intr-un 5 ori 6% popularitate in sondaje....Oricum apreciez la el ca se zbate pentru saracimea tarii...dar se interneaza la cel mai valoros spital privat in Bucuresti...si-mi aduc aminte de meniul de la nunta lui fi-su cu 700 invitati si portia de 110 Euro....S-au molipsit si muierile PSD-iste de la el ...ca una zic si alta fac....Cum si-au tras Prim-ministra si Curoasele de Ministrese cel mai de Lux Magazin din Craiova pe persoane fizice pentru Shoping...Pai cand locuiesti la Conac cum sa te imbraci de la Universal....

19 martie 2019 20:26

Poporul romàn, greun încercat de ciuma roșie Sa te futa câinii, pe tine și pe tot neamul tău!

19 martie 2019 3:15

alupigus, șobolan dragnist Doresc s-o iau in anus. Ma poate ajuta cineva?

18 martie 2019 22:39

bobocc Luați aminte la mesajul precedent! Votați Koveși = mamăl și tatăl tuturor anticorupților, Lumina dreptății, Fiica demnă a poporului, Cea mai iubită femeie, Potența antifraudă, Veșnica Vestală a Dreptății, Arma secretă a întregului popor sub stindardul tricolor! Vivat Koveși! Vivat, Vivat, Vivat!

18 martie 2019 18:55

Panaramele penale de la PSD Cati oamenii cu coloana vertebrala mai trebuie sa ia pozitie in PSD ca ,,marele PSD" sa se trezeasca! A ajuns un neica niimeni, venetic din PRM, karikatura de codrin stefanescu cu alta karicatura olguta vasilescu, amandoi intarcati de vadim, un papagal prost ca radulescu, mitraliera lui dracnea care distruge statul de drept, un ciordache, serban nicolae, nicolicea...astia au ajuns sa conduc PSD si tara!!? Voi sunteti cu capul daca mai credeti ca prostiti pe cineva sa va mai voteze? DNA sa vina sa va ia si...Poarta Alba scrie pe voi panarame penale ce sunteti!

18 martie 2019 14:13

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.