Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Bursele europene au deschis marţi în creştere puternică, investitorii fiind atraşi de preţurile reduse ale acţiunilor după scăderile puternice din ultimele zile, cauzate de temerile privind reintrarea marilor economii ale lumii în recesiune, transmite Reuters, citată de Mediafax.

Indicele european de referinţă FTSEurofirst 300 a urcat cu 1,6% până la ora 7:14 GMT, după ce s-a retras luni cu 4%, la minimul ultimilor doi ani, în urma reducerii ratingului Statelor Unite de la AAA la AA+ de către Standard & Poor's.

Indicele STOXX Europe 600 Banking, al acţiunilor financiare, a urcat cu 2,2%, recuperând o parte din scăderile abrupte din ultimele zile.

Indicele S&P 500 al bursei de la New York a înregistrat luni cea mai abruptă scădere din decembrie 2008, de peste 6%.

Pieţe asiatice au coborât puternic în prima parte a şedinţei de marţi, dar au revenit pe final şi au închis cu scăderi mai uşoare.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.