Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Primarul general Gabriela Firea propune Consiliului General al Municipiului București să aprobe înființarea unei societăți care să preia sistemul de încălzire centralizată din București și anume Compania Municipală Termoenergetica București. Firma va avea acționari Municipiul București (99,999%), comuna Chiajna și orașul Popești, iar scopul său este producerea, transportul și distribuția energiei termice, potrivit unui proiect de hotărâre de Consiliu General. Propunerea a venit din partea expertului în energie Gabriel Dumitrașcu, membru PNL. De asemenea, Firea dorește să înființeze și o a doua firmă, Compania Municipală Energetica Servicii București, care va presta serviciile conexe, respectiv întreținerea rețelelor de termoficare, acesta urmând să gestioneze și fonduri europene. Compania va avea aceiași acționari.

”Municipiul Bucureşti propune, pentru continuarea serviciului de alimentare cu energie termică, aprobarea înființării Companiei Municipale Termoenergetica Bucuresti S.A., societate comercială pe acțiuni care sa îndeplinească condițiile unui Operator Regional, dar si condițiile de atribuire directă a contractului de delegare a activităţii de producere, distribuţie, transport şi furnizare a energiei termice, în aceste condiţii, având în vedere iminenta intrării în procedura falimentului a RADET. Necesitatea înfiinţării noii companii se justifică prin faptul că în prezent piaţa transportului, distribuţiei şi furnizării energiei termice din Municipiul Bucuresti este o piaţă de monopol, întrucât RADET este singurul operator care prestează acest serviciu, în sistem centralizat, la nivelul Municipiului Bucuresti, reţeaua fiind de utilitate publică. Însă in prezent regia se află în insolvență”, se arată în proiectul de hotărâre privind înființarea Termoenergetica. Angajații RADET vor fi transferați la noua companie.

Integral pe Cotidianul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.