Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Mircea Lucescu (73 de ani) s-a despărţit în mod oficial de naţionala Turciei.

"Il Luce" a vorbit, la câteva ore după anunţul oficial, despre aventura ca selecţioner al naţionalei din "Ţara Semilunei". Antrenorul român spune că n-a fost vorba nici de o demitere, nici de o demisie, ci pur şi simplu şi-a îndeplinit obiectivul pentru care a fost instalat pe banca tehnică.

"Il Luce" spune că turcii l-au adus pe banca naţionalei pentru o întinerire masivă, pe care a şi reuşit-o, susţine antrenorul: ”Vreau să vă spun că nu sunt nici demis, nici eu nu am cerut să fiu demis. A fost o înţelegere foarte clară, eu mi-am încheiat mandatul pentru care am fost chemat acolo. Am construit o echipă tânără, nouă, începe o nouă competiţie acum, eu aveam contractul până în vară. Nu e corect nici din partea mea, din punct de vedere profesional, să încep o competiţie şi după să îl las pe altul. Ştiu ce am păţit şi eu când am preluat. Am avut o discuţie cu preşedintele Federaţiei şi am spus că e mai bine în aceste condiţii, dacă nu se prelungeşte contractul pe toată perioada preliminariilor, e mai bine să mă retrag şi să vină altcineva.

Integral pe Mediafax



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.