Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Situația președintelui PSD Liviu Dragnea este una de coșmar. Toate indiciile dovedesc că acesta este în cădere liberă inevitabilă. Soarta acestuia este pecetluită. Rolul principal în această decădere îl va juca tocmai Laura Codruța Kovesi, partenera sa de petreceri.

Relațiile dintre cei doi nu mai sunt atât de apropiate ca pe vremuri, așa că fostul procuror-șef al DNA va fi cel care îi va săpa groapa. Totul i s-ar putea trage de la anchetarea fraudelor cu fonduri europene de către Codruța Kovesi, anunță EVENIMENTUL ZILEI. Compania Teldrum, cea care pare a fi profund legată de Liviu Dragnea, a fost acuzată de implicare în fraude cu fonduri europene. Șefia parchetului european poate fi pârghia pe care fostul procuror-șef al DNA să o folosească și să îl termine pe șeful PSD.

Pe de altă parte, se anunță sfârșitul lui Tudorel Toader. Ministrul Justiției stă pe un butoi cu pulbere care poate exploda în orice clipă. Ar putea fi ultima sa săptămână în Guvern. Potrivit CAPITAL, surse din PSD spun că în următoarele zile se va pune extrem de serios problema demiterii lui Tudorel Toader. Motivul este temporizarea permanentă a iniţiării unor OUG pentru modificarea legilor justiţiei, care de fapt ascunde refuzul acestuia de a-şi asuma responsabilitatea.

De altfel, liderii PSD care au rămas grupaţi în jurul lui Liviu Dragnea i-au reproşat în nenumărate ocazii lipsa de progres în ceea ce priveşte legile justiţiei. În urmă cu două-trei săptămâni, la una din întâlnirile din weekend, Liviu Dragnea a chemat-o pe Viorica Dăncilă pentru a le da asigurări susţinătorilor săi că nu joacă dublu în ceea ce priveşte soarta unora dintre ei. La aceea întâlnire s-a spus foarte clar că Tudorel Toader refuză să iniţieze OUG, iar premierul Dăncilă a reafirmat că dacă va avea un asemenea document pe ordinea de zi l-ar semna!

Liviu Dragnea este trădat ți din interiorul PSD. Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat, duminică seară, citat de CURENTUL, că președintele PSD, Liviu Dragnea, și ministrul de Interne, Carmen Dan, au știut tot ce se întâmplă în piața Victoriei, la protestul din 10 august. Viceprimarul Capitalei a declarat că Liviu Dragnea a dorit „să pună românii împotriva românilor, ca să-și rezolve el problemele cu ordonanța”.

„Erau persoane din anturajul ministrului de Interne care ne vizitau des în zona în care ne aflam noi. Vă spun că una din acele persoane este deja pusă sub acuzare. Vă dezvălui că nu mai e secretar de stat la MAI, ci a fost mutat, ţineţi-vă bine, la Ministerul Apărării! Liviu Dragnea nu a fost niciodată străin de ce s-a întâmplat în 10 august. A vrut să pună românii împotriva românilor, ca să-şi rezolve el problemele cu ordonanţa.

Una dintre cele mai noi achiziții ale Partidului Pro România și unul dintre cei mai noi dușmani declarați ai lui Liviu Dragnea, Adrian Țuțuianu, îl critică și el pe fostul său președinte pentru atitudinea pe care o are în raport cu nominalizarea Olguței Vasilescu, anunță ADEVĂRUL. Acesta consideră că: „Nu te poți juca la nesfârșit propunând aceeași persoană. Liviu Dragnea nu are curaj să-i spună Olguței Vasilescu că renunță la nominalizarea ei sau că nominalizează altă persoană”. Acesta consideră că între cei doi ar putea exista o înțelegere ascunsă.

Țuțuianu, citat de DIGI24, adaugă că: „PSD - și Liviu Dragnea personal are două interese aici: Pe de o parte, e foarte mulțumit că a scos-o pe Olguța Vasilescu din Guvern și i-a luat tribuna de unde se putea manifesta și putea să aibă o imagine mai bună decât are Dragnea și a doua situație, la momentul ăsta lui Dragnea îi convine să spună că președintele pune bețe în roate Guvernului“.