Andrus Ansip, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru piaţa unică digitală, a declarat, în numele preşedintelui executivului european, Jean-Claude Juncker, că este încântat să fie prezent la momentul în care România preia în premieră preşedinţia UE. "Nu este simbol mai bun al progresului României decât această preşedinţie", a declarat Ansip în plenul PE.
"Am fost la Bucureşti săptămâna trecută şi am văzut nivelul bun de pregătire pentru sarcina care urmează. Dar odată cu preşedinţia vine şi responsabilitatea", a adăugat vicepreşedintele CE.
"Sperăm să vedem o preşedinţie productivă şi de succes. Aşa cum voi contaţi pe sprijinul nostru, contăm şi noi pe leadership-ul şi stabilitatea voastră, pe capacitatea de a construi consens, atât în UE, cât şi acasă. Un front unit acasă va ajuta Uniunea să meargă înainte", a mai afirmat Ansip.
El a reiterat faptul că "valori precum statul de drept nu pot fi compromise nicăieri în Europa".
Integral pe România Liberă
Alte articole pe același subiect
- Scandal în Parlamentul European. Viorica Dăncilă, amenințată cu „arma nucleară“ chiar în plen
- JURNALUL NAȚIONAL- Schimb de reproşuri la Strabourg între România şi liderii europeni
- ADEVĂRUL- Critici dure de la Bruxelles la adresa Guvernului
- COTIDIANUL- Avertisment pentru Dăncilă în PE: „Vă apropiaţi de aplicarea Articolului 7!”
- EVENIMENTUL ZILEI- Viorica Dăncilă, mesaj după amenințare
- ANTENA3- Viorica Dăncilă, amenințată cu activarea Articolului 7 în cazul României! Guy Verhofstadt: „Nu sunteți departe de o astfel de procedură”
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.
Te-ar mai putea interesa și...
GÂNDUL- Candidatura lui Kovesi are implicaţii uriașe pentru România
15 februarie 2019 11:14ROMÂNIA LIBERĂ- Iohannis cere lămuriri de la Secția de investigare a magistraților, în cazul Kovesi
15 februarie 2019 11:09ANTENA3- Câți ani de închisoare riscă Laura Codruța Kovesi
15 februarie 2019 11:07JURNALUL NAȚIONAL- Suspecta Kovesi, la un pas de suspendarea din magistratură
15 februarie 2019 11:05ADEVĂRUL- Reacţii la dosarul Kovesi. Comisia Europeană: Urmărim îndeaproape ultimele evenimente
15 februarie 2019 11:03Ziarele de astăzi
Ultima manevră a PSD pentru a evita furia românilor
Scene de râsu’-plânsu’, cu parlamentarii și bugetul. Împotriva voinței lui Liviu Dragnea, patru parlamentari PSD și ALDE au votat pentru un amendament al opoziției care dă peste cap calculele bugetare ale coaliției....
Editorial
Kovesi, între România și Europa
Miercuri seara, cu puțin timp înainte să înceapă meciurile din Liga Campionilor, mi s-a părut că aud un rîset prelung peste București, urmat de nenumărate înjurături: Se anunța știrea cu Laura Codruța Kovesi cercetată...